Până și cel mai futurist model are nevoie de un facelift: BMW i8 va primi o versiune îmbunătățită în 2018

Publicat marţi, 07.02.2017 13:31 de Bogdan Mirică

BMW promite să revizuiească actuala generație a modelului i8 odată ce supercarul ajunge la jumătatea carierei sale. Modificările vor viza în primul rând performanțele.

Chiar dacă este una dintre cele mai futuriste modele de pe piață, BMW i8 a adunat deja trei ani de activitate și se pregătește de un facelift. Potrivit bmwblog, acest facelift ar urma să își facă apariția la finalul acestui an și să debuteze pe străzi în primăvara lui 2018.

Surse citate de site-ul american susțin chiar că BMW ar putea modifica numele modelului întocmai cum face Ferrari cu fiecare facelift al supercarurilor sale. Astfel, versiunea revizuită ar urma să se numească BMW i8 S.

La nivel estetic nu sunt așteptate mari modificări, întrucât i8 are deja un aspect destul de futurist. Sub caroserie însă, vor exista îmbunătățiri ale trenului de propulsie, inspirate de prototipul i8 care aleargă ca safety car în competiția monoposturilor electrice Formula E.

Întregul ansamblu de propulsie va fi mai puternic cu 15 cai, ceea ce înseamnă că agregatul convențional de 1.5 litri și cel electric vor produce împreună 372 de cai. Cu acest plus de resurse, este de așteptat ca noul BMW i8 să reducă și din cele 4.4 secunde scurse până la 100 de km/h.

BMW se va preocupa și de autonomia pur electrică a modelului, așa cum a făcut-o și cu fratele său mai mic din aceeași gamă: i3. Acesta a primit o autonomie mai mare cu 50%, deci e foarte posibil ca și i8 să se bucure de o îmbunătățire la acest capitol.

Informația este întărită și de faptul că versiunea lui BMW i8 folosită ca safety car folosește o baterie ceva mai mare, de 10 kWh. Cea a actualului i8 are o capacitate de 7 kWh. Faceliftul va aduce și câteva revizuiri ale șasiului: amortizoare și arcuri noi, o gardă la sol coborâtă cu 15 mm și jante noi de 20 de inch.

via bmwblog

  • automobilistul, marţi, 07.02.2017 15:24

    Masina asta e prea ostentativa, chiar kitsch-oasa si cu un interior de anii 2000. In plus, niciodata nu va fii in topul fiabilitatii, deci care-i rostul ei ?

  • vianu, marţi, 07.02.2017 15:35

    rostul ei e sa irite prostii

  • someone, marţi, 07.02.2017 15:35

    cred ca o idee buna era si sa puna niste roti putin mai late

  • q, marţi, 07.02.2017 15:45

    Nici nu-i chiar atat de futurista...sincer,adica daca-i pui alaturi o Honda nsx e pe nicaieri!

  • Seat, miercuri, 08.02.2017 03:18

    e clar ca astia de o comenteaza de rau n-au vazut-o in realitate. e nava cosmica.