Peste 300.000 de polițe RCA au avut clauză de decontare directă în 2018: opțiunea a costat în medie 92 de lei

Publicat vineri, 29.03.2019 10:28 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Peste 300.000 de polițe de asigurare RCA încheiate în anul 2018, adică aproximativ 5% din numărul total de polițe, au avut clauză de decontare directă, pentru care clienții au plătit în medie 92 de lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat în această săptămână un raport cu privire la evoluția serviciului de decontare directă pentru asigurările RCA, care a fost introdus pe piața din România în anul 2017.

Astfel, datele oficiale arată că pe parcursul anului trecut au existat 301.131 de polițe de asigurare RCA care au avut inclus serviciul de decontare directă.

În total, clienții au plătit 22.75 de milioane de lei pentru această opțiune, astfel că valoarea medie anualizată a serviciul a fost de 92 de lei, sumă care s-a adăugat la prețul obișnuit al poliței.

În condițiile în care numărul total de polițe RCA încheiat pe parcursul anului trecut a fost de 5.87 de milioane, înseamnă că doar aproximativ 5% din numărul total de polițe au avut inclusă opțiunea de decontare directă.

Avantajul serviciului de decontare directă este că, în cazul unui accident, reparația mașinii este plătită de compania de asigurări a șoferului păgubit, care nu trebuie astfel să mai aștepte banii de la compania de asigurări a șoferului care a provocat accidentul. Totuși, decontarea directă se aplică numai dacă accidentul a avut loc în România între două mașini înmatriculate în țara noastră și dacă nu există vătămări corporale.

Acest serviciu este opțional pentru clienți, însă companiile de asigurări sunt obligate să ofere această opțiune pentru toate polițele RCA pe care le comercializează.

Potrivit unor rapoarte anterioare, în 2018 valoarea medie a primei anualizate pentru o asigurare RCA a scăzut cu 12%, de la 695 lei la 612 lei, în timp ce dauna medie materială a ajuns la 8.812 lei după o creștere de 9%, iar dauna medie pentru vătămări corporale a ajuns la 51.432 lei, în scădere de la valoarea de 53.074 lei înregistrată în 2017.

ASF a publicat recent și tarifele de referință pentru asigurările RCA pentru următoarele 6 luni, iar acestea sunt în creștere comparativ cu tarifele anterioare.

Via 1asig