Peugeot extinde gama de teste cu tehnologii autonome: noile funcții autonome sunt testate cu 3008 pe autostrăzile din Franța
Un prototip Peugeot 3008 echipat cu tehnologii autonome a primit o serie de funcții noi, printre care posibilitatea de a conduce pe un drum aflat în reabilitare sau oprirea mașinii în cazul în care șoferul nu preia controlul în anumite situații.
Peugeot a început în 2016 o serie de teste cu sisteme autonome cu scopul final de a dezvolta mașini capabile să se conducă singure.
Gama de teste efectuată de constructorul francez s-a extins începând din luna iulie cu încă două funcții importante.
Prima funcție nouă implementată presupune ca mașina să fie capabilă să intre în modul autonom inclusiv atunci când se află într-o zonă în care traficul este deviat din cauza unor lucrări de reabilitare, care în unele situații nu sunt marcate în mod corespunzător pe aplicațiile de navigație cu informații în timp real.
Cea de-a doua funcție presupune ca mașina să fie capabilă să se oprească în siguranță în cazul în care șoferul nu preia controlul volanul în situații specifice, cum ar fi prezența unor obstacole dificile pe drum sau o furtună puternică.
Ambele teste suplimentare sunt efectuate în această perioadă pe autostrăzile A10 și A11 din Franța, între localitățile Dourdan și Ablis. Pentru teste, Peugeot utilizează un prototip special dezvoltat al SUV-ului 3008, care a fost echipat cu o gamă variată de senzori și camere video.
Via Peugeot