Peugeot, Ford și Renault, constructorii care vând cel mai bine pentru persoane fizice
Peugeot, Ford și Renault sunt constructorii care au cele mai mari vânzări pentru persoane fizice ca procent din vânzările totale, segment care le oferă cele mai mari marje de profit.
Vânzările de mașini către persoane fizice aduc de regulă cele mai mari marje de profit pentru constructorii auto, în timp ce vânzările de flote către companii asigură un volum ridicat cu marje de profit mai mici.
Tocmai de aceea, mărcile de volum mizează mult pe vânzările către persoane fizice, iar clasamentul primelor 3 luni ale anului a propulsat Peugeot pe prima poziție.
Ceilalți constructori din top 10 au obținut mai puțin de 40% din vânzări către persoane fizice, în special în cazul producătorilor premium precum Audi, BMW și Mercedes, care se bazează în special pe vânzările de flote.
Clasamentul a fost realizat de compania de cercetare de piață DataForce, care a luat în calcul vânzările de mașini noi înregistrate în Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania, cele mai mari din Europa.
Dintre aceste țări se remarcă Italia, unde 61% dintre mașini sunt înregistrate pe persoana fizică, ca urmare a unei taxe care descurajează companiile să achiziționeze flote. Cel mai mic procent de mașini noi vândute către persoane fizice se înregistrează în Germania, care ajunge la numai 33%.
Cel de-al treilea canal de distribuție este reprezentat de vânzările prin canale speciale, inclusiv cele înregistrate chiar de constructor pentru sesiunile de test-drive.
Via Automotive News
Ce? pujot si renault cele mai mari vinzari? in visele umede ale frantujilor... cit o fi lumea asta n-o sa se intimple asa ceva... muhhahhaahhhaaa !!!!!