Peugeot renunţă la 208 SW în favoarea unui crossover

Publicat vineri, 30.12.2011 12:07 de Sebastian Toma

Peugeot 208 va primi o versiune crossover, care se va numi 2008, titrează francezii de la AutoPlus. Modelul va fi un SUV de clasă mică şi va elimina din portofoliu versiunea break a lui 208.

Peugeot 208 va primi o versiune crossover, care va purta numele de cod A94. Modelul va fi construit la uzina din Mulhouse începând cu anul 2012 şi va înlocui gama SW bazată pe 208. Potrivit primelor informaţii, noul crossover va fi un SUV de clasă mică şi se va numi 2008, după modelului 4007. Spre deosebire de 4007, noul model nu va avea platformă Mitsubishi, ci va fi realizat 100% de cei de la Peugeot, ceea ce ar trebui să ofere un rezultat inedit.

Aspectul estetic al noului model va fi inspirat puternic din conceptul HR1. Succesul japonezilor de la Nissan cu modelul Juke i-a inspirat pe francezii de la Peugeot să creeze un model de serie cu aspect deosebit, care ar trebui să fure ochii clienţilor dornici să surprindă. Debutul lui Peugeot 2008 este programat pentru Salonul Auto de la Paris, anunţă cei de la AutoPlus, deci fanii mărcii vor trebui să aştepte până în 2013 pentru a putea vedea un exemplar la concesionarul Peugeot din oraşul lor.

Peugeot 208 a fost prezentat în luna noiembrie şi se mândreşte cu dimensiuni noi, un portbagaj mai mare şi cu motorizări mai eficiente. Debutul noii subcompacte de la Peugeot va avea loc în primăvara lui 2012, fiind programată prezenţa la Salonul Auto de la Geneva. Cel mai economic model din gamă va avea un consum mediu de 3.4 litri la sută în regim mixt, în timp ce versiunea diesel micro-hibrid va avea un consum de numai 2.8 litri la sută în acelaşi regim.

Via | Autoplus.fr

  • lorinczi.thomas, vineri, 30.12.2011 14:21

    Un rezultat inedit... Un design execrabil. La ce succes au avut 206 si 207, trebuia sa vina 208 cu design-ul asta. Probabil ca de-aia ''dilesc'' 208 SW, pentru ca probabil nu o sa aiba succes, si o sa scoata un crossover, sper, cu un design in genul lui 4008. De fapt de ce ar mai fi 2008, deoarece ASX de la Mitsubishi concureaza cu Duster, iar Logan e de talia lui 208!?!?!?! Scuzati comparatia cu Dacia, dar ASX, de la care provine 4008, este in clasa compacta, deci???

  • lorinczi.thomas, vineri, 30.12.2011 14:25

    Ah, m-am prins de gafa!!! 308 e de compacta, iar 208 de clasa mica. Adica, ASX ar fi mnisuv-ul lui Lancer! Deci ar putea veni un 2008, ca ala concureaza cu Duster.

  • @thomas, vineri, 30.12.2011 14:45

    incearca sa numai gandesti atata ca nu duce la nimic bun asa spunea lumea si de noul focus, ca arata ciudat, ca nu o sa aibe succes cu interiorul si exteriorul ala dar se vinde ca painea calda... e normal ca tot ce e diferit sa ni se para naspa, pe parcurs ne obisnuim si ajunge sa ne si placa. Dupa ce au vandut 8,5 milioane de 206, 4,5 milioane de 207 fi sigur ca o sa vanda si cateva milioane din 208...stiu ei ce fac...

  • daniel, vineri, 30.12.2011 20:27
    SUV

    Si da.. trendul de SUV-uri devine tot mai accentuat. in urma cu 20 de ani masina de teren era pentru teren.. dupa care a inceput sa devina un stimbol de statut, si azi fiecare constructor are tot mai multe modele pseudo-suv-uri din ce in ce mai mici. Adica masini inalte, care de multe ori nici sunt gandite pentru oras unde pasagerii sa stea cat mai sus... Bine, bine ca noi avem drumuri mai putin bune decat europa de vest, dar producatorii nu se gandesc la Romania (nu in mod special, exceptie fiind Dacia) cand decid sa faca un nou model. Dar ma intreb eu pentru ce sa cumperi astfel de masina? care nui de teren, nui chiar pentru oras, in afara orasului consuma mai mult decat 208 in acest caz.. Probabil o sa fie destui care sa cumpere..