Poliția din Dubai mai dă o lovitură de imagine: are un nou supercar exotic în flotă

Publicat luni, 16.11.2015 13:43 de Bogdan Mirică

Poliția din Dubai are în prezent o flotă compusă din mașini extrem de rare: un Bugatti Veyron, un Aston martin One-77 sau un Lamborghini Aventador. Lor li se va adăuga un alt supercar de sute de mii de euro.

Opulența specifică Orientului Mijlociu se oglindește perfect și în flota de mașini a poliției. Știm deja cu toții că Poliția din Dubai a reușit să adune o flotă impresionantă de mașini, toate extrem de rare, apariții exotice și echipate cu sute de cai putere.

În prezent, lista de supercaruri include un Lamborghini Aventador, un Mercedes SLS AMG, un Bugatti Veyron, un Bentley Continental GT, un BMW M6 Gran Coupe, un Chevrolet Camaro, un Ferrari FF și chiar unul dintre cele 77 de exemplare Aston Martin One-77.

Chiar și așa, este mereu loc de încă un nume cu pedigree. Cel mai nou supercar achiziționat pentru a îmbrăca uniforma Poliției din Dubai este Porsche 918 Spyder.

Mașina a fost deja vopsită în verdele tradițional, a primit înscrisurile poliției, dar nu va beneficia și de un girofar pentru a nu afecta aerodinamica și designul de serie. În fond nici nu este nevoie de un girofar, având în vedere că Porsche 918 Spyder este doar o achiziție de imagine ca și celelalte supercaruri. Poliția nu folosește mașinile pentru urmăriri sau alte acte de infracționalitate. 

via egm

  • Huh, luni, 16.11.2015 15:11

    Camaro ala e Mustang Shelby

  • zarnesteanu, luni, 16.11.2015 15:26

    Din pacate Dubai nu poate sa dea si o lovitura pozitiva de imagine a arabilor. Banii cumpara multe lucruri lumesti, dar la civilizatie sunt secole in urma. As zice chiar milenii.

  • Flavius, luni, 16.11.2015 16:50

    Pentru ce au ei nevoie de asa ceva incat nu au nimic de facut cu ele. Teroristii lor sunt aici la noi, in Europa !

  • Cyrus, luni, 16.11.2015 17:34

    S-a inceput cenzura de automarket?