Popularul serviciu Waze va avea un rival de la Nokia care integrează şi datele operatorilor de trafic
Nokia va testa o aplicaţie software asemănătoare cu serviciul Waze prin care şoferii vor fi avertizaţi în timp real despre problemele din trafic inclusiv de către operatorii de drumuri.
La începutul acestui an, compania de telecomunicaţii Nokia a prezentat la Mobile World Congress de la Barcelona primele detalii despre un serviciu prin care şoferii vor avea informaţii despre trafic în timp real.
Din punct de vedere al funcţionalităţilor oferite, aplicaţia este una foarte asemănătoare cu popularul serviciu Waze folosit pe scară largă şi în România
De exemplu, în timp ce te afli pe Autostrada Bucureşti - Constanţa, CNADNR îţi poate transmite în timp real ca pe o porţiune de drum este ulei de motor şi rişti să derapezi, chiar dacă niciun alt şofer nu a menţionat asta în aplicaţie.
Cum este posibil acest lucru? Toate informatile din cadrul aplicaţiei sunt transmise prin intermediul reţelelor 3G şi 4G ale operatorilor de telecomunicaţii către serverele Nokia şi apoi furnizate celorlalţi şoferi care se află în apropierea accidentului. Compania finlandeză afirmă că între transmiterea unui incident în aplicaţia şi recepţionarea acestuia de către ceilalţi participanţi la trafic trec cel mult două secunde. Toate datele sunt disponibile pe hărţile Here Maps, dezvoltate de Nokia şi cumpărate recent de Audi, Mercedes şi BMW.
"Când şoferii văd ceva pe drum, apasă un buton în aplicaţie care transmite informaţia în cloud şi la centrul de management al traficului. Datele sunt analizate pentru a determina ce utilizatori primesc informaţia", spune Mika Rytkonen, şeful infrastructurii de transport digitale din cadrul Here Maps.
Sistemul dezvoltat de Nokia va fi testat pe trei autostrăzi din sudul Finlandei începând din luna aprilie şi va fi extins treptat în Suedia, Norvegia şi Danemarca. Lansarea globală a serviciului este estimată pentru 2018.
Via ZDNet