Porsche 911 GT3 R Rennsport, unul din 77 de exemplare produse, expus în Galeria Țiriac

Publicat miercuri, 04.12.2024 16:10 de Tiberiu Safta

Galeria Țiriac Collection, cea mai mare colecție privată de automobile din România, tocmai a primit două exponate noi. Este vorba despre două modele Porsche 911, dintre care unul este GT3 R Rennsport, un model produs în doar 77 de exemplare.

Începând din acest weekend, pasionații de mașini vor avea ocazia să vadă două exponate noi în cadrul Galeriei Țiriac. Cea mai mare colecție privată de mașini din România este acum îmbogățită cu două modele Porsche 911. Mai exact, este vorba, în primul rând, de modelul 911 GT3 R Rennsport și de noua generație 911 GT3 RS în al doilea rând.

Cel dintâi model este unul foarte special. Asta pentru că versiunea 911 GT3 R Rennsport este produsă în doar 77 de exemplare, iar unul dintre acestea este acum expus în România. Exemplarul cu numărul 9 este un model creat special pentru circuit și primește un motor de 620 de cai putere, o caroserie realizată integral din fibră de carbon și un pachet aerodinamic special, inspirat de legendarul Porsche 935/77 din anii '70.

Motorul lui Porsche 911 GT3 R Rennsport este cel mai puternic propulsor aspirat natural montat pe o mașină de curse de tip GT. Acesta oferă și un raport de 148 CP/litru, ceea ce reprezintă un record la această categorie. Exemplarul expus la Galeria Țiriac mai primește jante BBS speciale și anvelope exclusive dezvoltate de Michelin.

Cel de-al doilea model nou expus în cadrul Galeriei este noua generație Porsche 911 GT3 RS. Aceasta primește un motor boxer cu 6 cilindri aspirat natural de 525 de cai putere. Noul model sprintează de la 0 la 100 km/h în 3.2 secunde și atinge o viteză maximă de 296 km/h. Ca dotări, noul Porsche 911 GT3 RS vine echipat cu un eleron activ, scaune din fibră de carbon, hamuri de curse și finisaje din Race-Tex în habitaclu.

Cele două modele Porsche vor putea fi admirate de către public începând de vineri, 6 decembrie. Galeria Țiriac Collection este deschisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul 10:00 – 19:00.

via Galeria Țiriac