Porsche a produs 500.000 de unităţi la fabrica din Leipzig
Porsche sărbătoreşte producţia a 500.000 de unităţi la uzina din Leipzig. Exemplarul aniversar, un Cayenne echipat pentru serviciile de urgenţă, a fost donat oraşului care i-a găzduit fabrica.
Porsche aniversează un hotar de producţie la uzina din Leipzig – producţia a 500.000 de unităţi. Nemţii au sărbătorit succesul fabricii printr-o donaţie făcută oraşului Liepzig. Mai precis, Cayenne-ul V8 aniversar a fost confertit într-un vehicul destinat serviciilor de urgenţă, care a fost donat oraşului care a găzduit fabrica lui Cayenne în ultimii zece ani.
Porsche va investi 629.4 milioane de dolari în fabrica din Leipzig pentru a pregăti uzina pentru noul model, sumă în care se încadrează şi o linie de asamblare pentru caroserii şi o vopsitorie nouă. Pentru a-şi atinge obiectivele, cei de la Porsche vor angaja 1.000 de persoane. Macan, fratele mai mic al actualului Cayenne, este dezvoltat pe platforma colegului de concern Audi Q5. Macan va fi echipat cu un motor creat şi dezvoltat de Porsche, pentru a-l diferenţia de modelul pe care este bazat. Surse neoficiale vorbesc deja despre un V6 pe benzină, cu o capacitate de 3.0 litri. Dacă informaţiile se adeveresc, Macan va depăşi uşor rivali extrem de puternici cum este BMW X1 sau recentul Audi SQ5.
Exemplarul aniversar, un Cayenne alb echipat cu un motor V8, a fost donat departamentului de pompieri din Leipzig.Versiunea V8 a lui Cayenne este echipată cu un motor de 4.806 centimetri cubi, care dezvoltă 400 CP la 6.500 rpm şi furnizează 500 Nm la 3.500 rpm. Modelul este capabil să atingă viteza de 258 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.9 secunde. Versiunea Turbo S a lui Cayenne este echipat cu o versiune supraalimentată a motorului V8 a lui Cayenne S şi dezvoltă 500 CP la 6.000 rpm. Cuplul maxim este de 700 Nm şi este atins la 2.250 rpm, ceea ce asigură un timp 0-100 km/h de 4.7 secunde. În timp ce viteza maximă a lui Cayenne Turbo S este de 278 km/h, copnsumul mediu este de 11.5 litri la sută.
Via Autoblog