Porsche Cayenne facelift: schimbări estetice şi motoare noi pentru SUV-ul german
Porsche i-a aplicat o restilizare lui Cayenne şi a făcut o serie de schimbări în gama de motorizări. Unitatea V8 aspirată a lui Cayenne S a fost înlocuită de un motor V6 twin-turbo de 3.6 litri, dezvoltat de la zero de Porsche. Hibridul a fost şi el îmbunătăţit, devenind mai rapid şi mai eficient.
Porsche Cayenne, SUV-ul mărcii germane, a primit o restilizare pentru cea de-a doua generaţie. Modificările estetice aplicate implică o nouă grilă frontală, o bară faţă cu un set de fante de aerisire îmbunătăţite, aripi faţă redesenate şi o capotă cu un contur schimbat. La nivelul posteriorului, remarcăm un set de blocuri optice cu altă formă, o bară de protecţie spate şi noi ţevi de eşapament, alături de o nouă uşă a hayon-ului.
Porsche Cayman şi Boxster GTS: 15 CP în plus şi suspensie activă în standard
Modificările aplicate lui Cayenne nu se opresc la design, modelul german primind un nou volan sport multifuncţional, un şasiu revizuit pentru mai mult confort şi o funcţie Start-Stop îmbunătăţită. Inginerii Porsche spun că au reuşit să crească nivelul de confort asigurat de Cayenne fără să-i afecteze în vreun fel dinamismul. Versiunea hibridă a lui Cayenne, numită S E-Hybrid, beneficiază de un motor V6 de 3.0 litri supraalimentat, care asigură 333 CP. În compania motorului electric de 95 CP, trenul de propulsie furnizează 416 CP şi 590 Nm, suficienţi pentru un timp 0-100 km/h de 5.9 secunde şi o viteză maximă de 243 km/h. În modul 100% electric, Cayenne S E-Hybrid poate să atingă 124km/h sau să parcurgă până la 36 de kilometri. Acest model rămâne în continuare singurul SUV hibrid plug-in din segment.
Porsche confirmă motoarele boxer cu patru cilindri pentru viitoarele Boxster şi Cayman
Şeful Porsche: "Ne gândim şi la maşini electrice"
Motorizarea V8 aspirată de 4.8 litri, care era montată sub capota lui Cayenne S, a fost înlocuită de un V6 twin-turbo de 3.6 litri, dezvoltat de la zero de inginerii Porsche. Noul motor livrează 420 CP şi 550 Nm. În raport cu unitatea pe care o înlocuieşte, motorul cel nou este cu 20 CP şi 50 Nm mai puternic, pe când consumul de carburant a scăzut. Timpul 0-100 km/h este de 5.2 secunde în versiunea standard, respectiv de 5.1 secunde în compania pachetului Sport Chrono, în timp ce viteza maximă a crescut la 259 km/h. Asta înseamnă îmbunătăţire de 0.4 secunde a timpului 0-100 km/h şi o viteză maximă mai mare cu aproape 2 km/h.
Porsche ar putea lansa un roadster mai ieftin decât Boxster în 2016
În ceea ce priveşte motorizarea Diesel, unitatea V6 de 3.0 litri dezvoltă 262 CP şi 580 Nm, suficienţi pentru un timp 0-100 km/h de 7.2 secunde şi o viteză maximă de 218 km/h, pe când consumul mediu este de numai 6.6 litri la sută. Cayenne Turbo, cea mai puternică versiune a SUV-ului german, are în continuare un motor V8 twin-turbo, care asigură 520 CP şi 750 Nm. Aceste capacităţi îi aduc un timp 0-100 km/h de 4.5 secunde, respectiv 4.4 secunde cu pachetul Sport Chrono, alături de o viteză maximă de 278 km/h.
Preţuri Porsche Cayenne facelift în România |
||||||
Versiune | Tip propulsie | Putere | Cuplu motor | Timp 0-100 km/h | Consum mixt | Preţ în România |
Cayenne 3.0 | Diesel | 262 | 580 | 7.3 | 6.6 | 74.136 |
Cayenne S 3.6 | Benzină | 420 | 550 | 5.5 | 9.5 | 89.047 |
Cayenne S E-Hybrid | Hibrid benzină-electric | 416 | 590 | 5.9 | 3.4 | 90.676 |
Cayenne S V8 | Diesel | 385 | 850 | 5.4 | 8.0 | 91.064 |
Cayenne Turbo | Benzină | 520 | 750 | 4.5 | 11.2 | 140.910 |
Via Porsche
Daca tot au inceput dezvoltarea de la zero a unui motor, de ce or fi preferat sa-l faca cu arhitectura in V, si nu boxer ?!?! Macar isi pastrau cat-de-cat identitatea...