Porsche Cayman e-volution: conceptul cu autonomie de 200 km anticipează lansarea Mission E, primul model electric al mărcii
Porsche Cayman e-volution este un concept electric cu autonomie de 200 de kilometri care ajunge la 100 km/h în numai 3.3 secunde și care anticipează lansarea Mission E, primul model electric din istoria constructorului.
Porsche Mission E va deveni în 2019 primul model electric al constructorului german, care afirmă că acesta va avea o autonomie de 500 de kilometri și un timp de încărcare de numai 15 minute.
Ca parte a dezvoltării acestui model, producătorul german a dezvăluit la Simpozionul de Vehicule Electrice de la Stuttgart conceptul unei versiuni electrice a sportivei Cayman.
Botezat Porsche Cayman e-volution, conceptul electric are o autonomie de 200 de kilometri și este capabil să ajungă la 100 km/h în numai 3.3 secunde, cu circa o secundă mai repede decât versiunea de serie cu motor pe benzină.
Porsche a menționat că noul Cayman e-volution este un produs unicat care nu va fi produs în serie, fiind astfel dezvăluit cu scopul de a promova lansarea lui Mission E.
Pe de altă parte, Porsche a prezentat la același simpozion și un sistem de încărcare rapidă numită Porsche Turbo Charging. Acest sistem este bazat pe un acumulator și oferă o putere de încărcare de 320 kW, însă poate fi folosit simultan de două mașini, caz în care oferă câte 160 kW pentru fiecare dintre acestea. O rețea cu astfel de sisteme de încărcare rapidă va fi dezvoltată pe principalele autostrăzi europene până în 2020 împreună cu Aud, BMW, Daimler și Ford.
Via Porsche
Oricît de mult aș vrea, nu pot fi totuși la fel de optimist ca alții apropo de viitorul luminos - și mai ales apropiat - al propulsiei electrice cvasi-generalizate. Nu-i vorba însă de temerea apoca_lipsei :-) litiului, cuprului etc (nespecialiștii ar fi surprinși să afle cît de puține procente de litiu conțin de fapt bateriile Li-Ion), ci de dificultatea acoperirii vîrfurilor de sarcină enorme previzibile-n rețelele electrice, fie ele și-ale viitorului. A nu se uita deci că deocamdată E-vehiculele reprezintă în medie doar cca.1% din parcul auto global (mai mult la scandinavi sau japonezi, dar per total irelevant). Nu-s deci puține voci credibile care susțin că o creștere rapidă a procentului ăsta anemic ar fi nesustenabilă - nu din pdv al producției, ci al încărcării bateriilor a jde-milioane de mașini electrice.