Porsche nu renunță la dezvoltarea noului motor cu 6 cilindri pentru Le Mans: "Îl vom folosi pe modele de serie"

Publicat joi, 23.11.2017 17:07 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Porsche va continua să dezvolte motorul cu 6 cilindri pe care ar fi trebuit să-l utilizeze în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. După retragerea din competiție, germanii susțin că îl vor folosi pe modele de serie.

În luna aprilie a acestui an, Porsche a început dezvoltarea unui motor nou cu 6 cilindri pentru Cursa de 24 de ore de la Le Mans, însă 4 luni mai târziu a decis să se retragă din competiție și să participe în Formula E.

Cu toate acestea, constructorul german a dezvăluit că proiectul pentru noul motor continuă cu 30 de ingineri, astfel că acesta va fi dezvoltat.

"A fost clar pentru noi că, dacă urma să rămânem în Le Mans, trebuia să facem un motor nou, pentru că am văzut că unitatea cu 4 cilindri își atinge limitele. Am început în aprilie cu un motor cu 6 cilindri și sigur că vrem să terminăm proiectul. Îl vom face, în primul rând ca un motor cu un singur cilindru, pentru că nu avem încă o comandă pentru a dezvolta un motor complet", spune Fritz Enzinger, directorul programului de LMP1 al Porsche.

Inevitabil, există zvonuri potrivit cărora noul motor ar putea fi utilizat în viitor în Formula 1, competiție în care se folosesc motoare cu 6 cilindri. Oliver Blume, CEO-ul Porsche, s-a limitat însă să afirme că noul motor va fi utilizat în următorii ani pe modele de serie ale constructorului, fără să ofere detalii concrete în această direcție.

Via Motorsport