Porsche Panamera va avea un frate mai mic, rival pentru BMW Seria 5
Porsche îşi doreşte un model poziţionat sub Panamera. Acesta ar urma să preia designul şi performanţele fratelui mai mare pentru a se putea bate cu greii segmentului: BMW Seria 5 şi Mercedes E-Klasse.
Succesul de care s-a bucurat Panamera îi face pe cei de la Porsche să viseze la un model la fel de profitabil. Acesta ar urma să se poziţioneze sub actualul Panamera şi să fie capabil să fure din clienţii actualelor Audi A6, BMW Seria 5 şi Mercedes E-Klasse.
Proiectul, care a mai fost dezbătut de oficialii Porsche, este readus în atenţie de Matthias Muller din dorinţa de a putea activa în segmentul E premium. Chiar şi aşa, Muller recunoaşte că va fi o decizie dificilă pentru că Porsche a depus deja mult efort pentru crossover-ul Macan.
Primele zvonuri despre un model situat sub Panamera au apărut încă din 2011. De atunci şi până în prezent tot mai multe informaţii au indicat venirea noului membru, care ar fi evaluat la aproximativ 60.000 de euro.
Dacă va primi undă verde, modelul va fi dezvoltat pe noua platformă MSB, dezvoltată special de Grupul Volkswagen pentru viitoarea generaţie Panamera, pentru viitorul Phaeton şi pentru noi modele Bentley. Data estimată de lansare este anul 2016.
via wcf
Interesantă mișcare din partea Porsche! Cred ca in 4-5 ani cu un marketing puternic si sprijinul VAG va ajunge liderul clasei.