Premiera: Ford Focus SW facelift

Publicat vineri, 09.11.2007 16:33 de Mircea Meșter

Ford a pus umarul la schimbarea estetica a intregii game Focus. Dupa versiunea clasica si cea ST, a venit randul breakului SW.

Ford Focus isi revizuieste pe rand intreaga gama de versiuni. Dupa ce am vazut noul Focus in doua volume la Frankfurt si dupa ce astazi am avut in fata primele fotografii ale versiunii sportive ST, varianta break intra si ea sub lupa.

Normal, principala schimbare este reprezentata de partea frontala, care intra in linia recent lansata de Mondeo si apoi de Focus.

In rest, diferentele sunt minore, capacitatile de incarcare si dimensiunile fiind identice cu cele ale versiunii inlocuite: 482 de litri in configuratie cu cinci scaune si 1525 de litri daca bancheta din spate este rabatata.