PREMIERĂ: Noul Citroen e-C3 debutează cu 320 km autonomie și 23.300 euro preț de pornire
Constructorul francez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul e-C3. Modelul cu zero emisii promite o autonomie de până la 320 de kilometri și pornește de la 23.300 de euro.
Prima generație Citroen C3 a fost prezentat în 2002. Cu timpul a devenit cel mai popular model al mărcii franceze și a fost comercializat în peste 5.6 milioane de exemplare. C3 reprezintă 29% din volumul vânzărilor mărcii în Europa.
C3 A AJUNS LA A PATRA GENERAȚIE
Acum a ajuns la a patra generație așa că a venit momentul să facem cunoștință cu noul e-C3, complet electric. Este, pe scurt, primul model de segment B, cu zero emisii, proiectat și construit în Europa. Mai exact, va fi asamblat la uzina Stellantis din Slovacia.
Noul Citroen e-C3 are o lungime de 4.01 metri (+19 mm), o lățime de 1.76 metri (+6 mm), iar înălțimea măsoară 1.57 metri (+100 mm față de vechiul model). Și garda la sol a crescut, de la 135 mm la 163 milimetri.
DESIGN INSPIRAT DE CONCEPTUL OLI
Din punct de vedere estetic, modelul cu zero emisii al francezilor se inspiră de la conceptul Citroen Oli, prezentat anul trecut. Avem un limbaj de design nou, cu o parte frontală mai înaltă, o capotă scurtă, noul logo al companiei, o semnătură luminoasă pe 3 niveluri și jante de 16 sau 17 inch, din oțel sau aliaj.
Noul e-C3 va fi disponibil în două niveluri de echipare, You și Max, iar clienții îl vor putea configura în 5 nuanțe exterioare: Alb Polar, Albastru Montecarlo, Roșu Elixir, Gri Mercury și Negru Perla Nera. Plafonul poate fi vopsit în negru sau alb, pentru contrast.
Pentru interior, francezii au pregătit scaunele Advanced Comfort, cu spumă suplimentară pentru un plus de confort, un bord împărțit în două zone distincte, cu o secțiune îmbrăcată în material textil, un volan nou, mai compact decât înainte, și un Head-up Display nou care înlocuiește instrumentarul de bord tradițional.
FĂRĂ INSTRUMENTAR DE BORD TRADIȚIONAL
Tehnologia propusă de Citroen reflectă informațiile pe o secțiune neagră lucioasă, situată între partea superioară a panoului de bord și partea inferioară a parbrizului. Întreaga zonă a habitaclului a fost denumită de francezi C-Zen Lounge.
Citroen propune două variante pentru sistemul multimedia: My Citroen Play, în care utilizatorii folosesc telefonul mobil ca mod de interacțiune cu diferitele funcții ale mașinii (asemănător cu sistemul utilizat de Dacia), și My Citroen Drive, cu ecran tactil de 10.25 inch.
Acesta din urmă are o arhitectură widget, inspirată de smartphone-uri, și permite conectarea Apple CarPlay și Android Auto wireless.
Habitaclul lui e-C3 este mai încăpător: pasagerii din spate au 19 mm în plus pentru coate și cu 20 mm mai mult spațiu pentru genunchi, față de media din segment. Cu toate scaunele în poziție normală, portbagajul are un volum de încărcare de 310 litri.
113 CP ȘI 320 KM AUTONOMIE
Noul Citroen e-C3 este dezvoltat pe o platformă nouă, gândită încă de la început pentru zero emisii. Modelul francezilor este echipat cu un motor electric, capabil de 113 CP, și o baterie de 44 kWh. Autonomia este de până la 320 de kilometri.
La o stație rapidă, de 100 kW, acumulatorul se încarcă de la 20 la 80% în 26 de minute. Dacă încarci la o stație AC, de 11 kW, bateria ajunge la 100% în 2 ore și 50 de minute.
Din punct de vedere al performanțelor, e-C3 atinge 100 de km/h în circa 11 secunde și o viteză maximă, estimată, de 135 km/h.
De asemenea, suspensia Citroen Advanced Comfort este standard.
Lista cu sisteme de siguranță include, printre altele, frânare activă pentru siguranță, sistem activ de avertizare la părăsirea benzii de rulare, alertă atenție șofer, recunoaștere limită de viteză, Cruise Control cu limitator de viteză, sistem de asistență la pornirea din pantă, senzori de parcare spate și cameră video pentru mersul cu spatele.
START DE LA 23.300 DE EURO
Noul Citroen e-C3 va porni de la 23.300 de euro în Franța, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Portugalia, Polonia, Italia și Spania. Până în 2025, gama va fi completată de o versiune și mai accesibilă, cu autonomie de 200 de kilometri și 19.990 de euro preț de pornire.
În România, prețurile vor fi disponibile la începutul anului 2024.
Așa cum spuneam, noul Citroen e-C3 va fi produs în Slovacia și va ajunge în reprezentanțe în al doilea trimestru din 2024.
via Citroen
-
Je, marţi, 17.10.2023 15:22
Nu stiu daca e din cauza semnului nou dar zici ca e o chinezarie, nu zici ca e un Citroen... :(
-
Dodo, marţi, 17.10.2023 15:25
Vom vedea springul din nou la 18100 euro, ca la lansare
-
SI "IEFTIN" SI "FRUMOS", marţi, 17.10.2023 15:28
;-)))
-
Flavius, marţi, 17.10.2023 15:37
R.I.P. Spring!
-
Seriff, marţi, 17.10.2023 15:42
Ce hidosenie, 23000 euro tigaia aia? Tico arata mai bine.
-
Flavius, marţi, 17.10.2023 15:59
de anul viitor Spring nu se mai califica pentru primirea subventiilor in Franta. Nu se mai subventioneaza in franta masini care nu sunt produse macar 50% in Europa. M-as mira ca sa se mai vanda macar un Spring in Franta anul viitor in aceste conditii avand asaemenea alternativa
-
Mircea Badea, marţi, 17.10.2023 15:59
din masina de oras si asta a ajuns carucior suspendat? atata manelarie...
-
Flavius, marţi, 17.10.2023 15:59
De anul viitor Spring nu se mai califica pentru primirea subventiilor in Franta. Nu se mai subventioneaza in franta masini care nu sunt produse macar 50% in Europa. M-as mira ca sa se mai vanda macar un Spring in Franta anul viitor in aceste conditii avand asaemenea alternativa
-
@Flavius, marţi, 17.10.2023 16:09
Spring 2 urmează să te lansat.
-
alex_cu_a_mic, marţi, 17.10.2023 16:15
Oau, 23k euro pentru o electrica de oras e o megaperformanta. Ma intreb cum de au reusit cand si la chinezi o masina similara tot e vreo 20k cu taxe si standard european de siguranta si feature-uri. E cu vreo 8-10k mai ieftina decat orice masina similara de pe piata europeana actuala. Si evident ca nu se putea fara o SUV-izare a la Sppring. Daca preturile si specificatiile se mentin, e prima electrica ce bate timid la usa accesibilitatii fara sa fie o coaja cu toate limitarile posibile. Totusi, sigur nu mi-a scapat vreo steluta ceva? 23k vs 30k ceva similar. Parca suna prea bine ca sa fie adevarat. Corsa-e 46kwh costa 35k si nu-i vreo minunatie inginereasca. Pare primul semn ca electrificarea are sanse. Doamne-ajuta!
-
Matei, marţi, 17.10.2023 16:22
Noul logo e puțin ciudat. Da, aduce cu cel original, de acum un secol, dar dacă nu ești atent, din spate zici că e VW.
-
C3, marţi, 17.10.2023 16:31
Fata seamana cu Mercedes,iar spatele cu VW T-Cross. Pacat ca si C3 a devenit suvulet, sper sa nu cada si 208 & Corsa.
-
@Seriff, marţi, 17.10.2023 17:07
A fost o discuție civilizată până ai apărut tu.
-
Dutz, marţi, 17.10.2023 18:39
Cred că arată acceptabil pentru scopul ei ca și mașină de oraș. Are o configurație optimă pentru confort acces, spațiu etc…. Nu-mi place materialul textil de pe cockpit (si mu doar la acest model)… prefer un plastic dur (dacă mai mult nu este posibil) care se poate curăța si întreține… doar poate pentru unii nu este o problemă. Prețul cu subvenții este atractiv… fără, cam greu!
-
Michi, marţi, 17.10.2023 18:54
Fraierezii care au plătit pe electrice ca proștii sunt și foarte vocali. Bucuria nu-i mai încape la cât sunt de dume. Vor răspunde și alți producători cu lovituri de preț sub centură și au tot fost câțiva care au repetat că electricele de anul viitor sunt uzatele moral din 2025. Susținem evoluția electricelor pe banii pionierilor amatori. Nu prea văd cum este e-C3 concurență pt. spring, 113 cp, autonomie mai mare, încărcare rapidă și preț mai mic? hahahahaha
-
@Michi, marţi, 17.10.2023 19:55
A mai apărut un mitocan, că nu aveam destui. "fraierii" se bucură de ce mașini au acum, "deștepții" le așteaptă pe cele de peste 5 ani.
-
Flavius, marţi, 17.10.2023 20:01
"Dacă încarci la o stație AC, de 11 kW, bateria ajunge la 100% în 2 ore și 50 de minute." Undeva e o eroare de greseala , ca sa zic asa :))). la o capacitate de 42KWh nu se poate incarca in 2 ore si 50 minute cu o viteza de 11KWh/h ! NEVER EVER!!!
-
Matei, marţi, 17.10.2023 20:07
Da, nu are sens să iei electrică acum, mai bine aștepți 2025. Iar în 2025 o să aștepți 2028, ca să nu fie uzate moral. Și în 2028 tot Golf 4 conduci. Hahaha.
-
Fantastic, marţi, 17.10.2023 20:30
Fereasca D, si la asta trebuie sa bagi cheia in contact.. in 2024
-
@Flavius, marţi, 17.10.2023 20:42
corect. mai plauzibil pentru cele aproape 3 ore ar fi incarcarea de la 10% pana la 80% (la statie AC de 11 kW), dar clar nu pana la 100%.
-
Mihai, marţi, 17.10.2023 21:03
Versiunea produsă în India, adusă și produsă în Europa. Doar că în India are și motor termic, nu doar motor electric.
-
@bolnavul cu voturi multiple, marţi, 17.10.2023 21:28
Numai 12 voturi poți? Screme-te mai tare.
-
Markus, marţi, 17.10.2023 21:47
La cate comentarii a strans articolul, clar modelul asta a starnit un interes mare. Bravos Citroen, dar bine zicea un roman mai sus, poate uitati de cheie introdusa in contact, nu fiti patetici!
-
Catalin, marţi, 17.10.2023 22:02
La ce forma are caroseria, seamana cu Hyundai Venue. A fost primul gand cand am vazut imaginile.
-
@Andrei, marţi, 17.10.2023 23:56
Boss, Citroen e lowcost de vreo 13 ani, de cand s-a infiintat brandul DS. Citroen luase fata brandului Peugeot in anii 2000, urcand serios in calitate si look, iar peugeoturile aratau banal. Asa ca familia Peugeot a dat cu barda in Citroen si au trimis brandul in mocirla low cost. Niciodata nu au recunoscut oficial asta, si mereu au aruncat tampenii cu chic si fancy, dar daca te uiti la produsele post 2010 versus ce aveau pregatite in ultimii ani inainte de 2010, este dezastru.
-
Andrei, miercuri, 18.10.2023 00:49
Știu, dar erau cât de cât la paritate cu Opel, de când s-a făcut Stellantis. Acum nu mai e. Oricum, e bine ca și-a găsit un loc în grup, chiar dacă personal aș fi văzut Fiat sau Opel în poziția asta. Legat de Deesse: poate le dă Citroen hydraulic bump-stops lor, că tot vor să fie premium-comfort. Și Citroen renunță la ele ca să mai scadă prețul un pic.
-
calumea, miercuri, 18.10.2023 07:05
afumatii incep sa-si puna intrebari. parca nici discursul nu mai e asa acid-veninos.
-
PMC, miercuri, 18.10.2023 07:54
Mie mi-a soptit o turturea ca masina e facuta in China. Poate mai e de sapat un pic de catre jurnalistii electrificati de la AM. Ca dimensiuni, cel putin din poze, pare ffff similar cu Spring. Tot ce ma surprinde e bateria de 44 kw. Cred ca asta e cam tot ce pot bateriile pe care le-a produs mintea umana (stralucita) pana la anul 2023. Masini mai mari decat asta pe baterii sunt un nonsens. Bateriile pot duce masinute. Nu masini, nu camioane, nu avioane, nu vapoare si ce viseaza toata focarimea electrificata in creier. In parlamentul european s-a votat amendament pt combustibilii artificiali cu 0 emisii astfel incat motorul cu combustie sa poata fi folosit in continuare, fara termen de "expirare". Deci nu va mai agitati p'aici cu spume la gura, dragi troli cu electrificarea in gura.
-
Flavius, miercuri, 18.10.2023 08:34
@PMC Turtureaua ta o fi fost cioara vopsita. E facuta in Slovacia , doar bateria e din China( tip LFP , cea mai ieftina , ceva mai grea dar in acelasi timp si cea mai durabila tehnologie) Ca dimensiuni e similara lui Sandero mai degraba .Are 4.01m lungime, Sandero are 4.02m-4.088 in functie de generatie si Springul 3.73. Citroenul are 5 locuri , ca Sandero-Springul are 4.
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 08:45
@07:54 1. e putin mai mare decat Spring. Deja curg review-urile video. 3. daca e fabricat in China, rusine sa le fie. Ma indoiesc totusi sa fie asa pentru ca tocmai Franta e promotorul limitarii importului dar si fabricarii de automobile din/in China. 2. de ce nu te poti abtine de la un vocabular agresiv? Castigi ce? Un loc langa Sheriff, inexorabil sau "votacul fluviu"/michi/whatever?
-
Seriff, miercuri, 18.10.2023 09:06
@Banditos,ok, reformulez, e urata cu spume. Suna mai bine? Sunt convins ca voua va place si va entuziasmati, oricum nu va costa atat, pun pariu ca e vreo vrajeala de marketing.
-
@PMC, miercuri, 18.10.2023 09:23
Toate companiile auto si cele conexe lor investesc zeci de miliarde de euro in dezvoltarea electrificarii pentru ca nu au avut inca sansa sa discute cu tine despre acest subiect, ce inconstienta din partea lor. Te incurajez sa faci tot posibilul pentru a ii aduce pe calea cea dreapta inainte sa intre toti in faliment. Probabil analistii lor financiari platiti cu sute de mii de euro pe an sunt incompetenti si nu stiu ce fac. Cata economie ar putea face aceste companii numai daca ar apela la consultanta ta. Iti doresc mult succes in misiunea ta de a salva gigantii auto de la extinctie! Vant din pupa!
-
Kap, miercuri, 18.10.2023 09:45
noiembrie 2022: "Stellantis doesn’t believe it can make affordable electric vehicles in Europe and is weighing up the possibility of building EVs in India for potential export to the Old Continent." "chief executive Carlos Tavares said that the low-cost supplier base in India could meet the automaker’s quality and cost targets by the end of 2023. “So far, Europe is unable to make affordable EVs, so the big opportunity for India would be to be able to sell EV compact cars at an affordable price” ianuarie 2023: "The locally-produced Citroen e-C3 will be available to order in India from January" aprilie 2023: "the e-version of Citroen C3 will be manufactured at Fiat Chrysler Automobiles (FCA) Serbia factory in Kragujevac, while C3s with internal combustion engines will be produced in Slovakia" https://www.carscoops.com/2022/11/stellantis-could-build-evs-in-india-as-it-says-europe-is-too-expensive/ https://www.carscoops.com/2023/01/fully-electric-citroen-ec3-debuts-in-india-with-199-mile-range/ https://seenews.com/news/electric-citroen-c3-to-be-made-in-serbia-report-820453 Deci foarte probabil ca în România să fie livrate eC3 produse în Serbia, cu baterii chinezești și poate și subansambluri made in India? Asta mi-a duce aminte de Skodele cehești visate de românii care primeau de fapt mașini asamblate prin Ucraina, sau de Megane și Clio aduse din Bursa.
-
Kap, miercuri, 18.10.2023 09:47
P.S. pentru mai sus: Dongfeng Spring 2?
-
ds, miercuri, 18.10.2023 09:52
"Așa cum spuneam, noul Citroen e-C3 va fi produs în Slovacia" Deci scrie negru pe alb unde va fi produs și tot se mai găsesc unii care știu ei că e/va fi făcut în China. Cum să nu rămâi interzis în fața comentariilor de "specialiști" ca ăștia, cum?
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 10:38
Comportamentul tau infantil, "mai draga" votac-fluviu, e explicabil si de inteles. Trebuie sa compensezi cumva daca nici macar un argument real sau mai putin real nu poti sa produci. Dar de ce l-ai pocnit pe @Kap? :)))
-
@kap de gumă, miercuri, 18.10.2023 10:39
Se resimte presiunea pe Dacia Egunoi. Te văd la ananghie, mai ales că e-C3 nu-ți aduce aminte de Spring aduse din Shiyan. ::)))))))))))
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 10:49
strike again! de data asta si verbal :))
-
@PMC, miercuri, 18.10.2023 10:49
Era o cioară de la Gara de Nord.
-
@Kap, miercuri, 18.10.2023 10:54
Tati, modelul asta nu are treabă cu cel făcut și vândut în India, chiar dacă se numesc la fel. Dar apreciez ca te-ai străduit să cauți informația.
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 11:05
@inexorabil...(10:53) e prea dimineata pentru tine. Si esti deja obosit....Ce ai facut asta noapte? Ai stat cu ochiul in vizor sa vezi daca nu te asculta prin usa "institutiile" ? Ma Karleoane, ti s-a explicat: gaura pentru supraveghere e in priza de la capatul patului. Baga si tu o sarma acolo daca nu ma crezi.
-
@Banditos, miercuri, 18.10.2023 11:29
Sunt multe comentarii, e confuz bolnavul, nu știe cui sa dea voturi.
-
Fănel de la CIA, miercuri, 18.10.2023 11:31
Inexo, ți-am pus verde de Paris în apa de la robinet.
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 11:54
@inexorabil, Inca ma intreb, de fapt dece ma intreb?, chiar nu gasesti pe nimeni sa aiba grija de tine? Cumplit tre' sa fie ca singurii tai companioni (si confidenti ) sa-ti fie "dujmanii si ofiterii sub acoperire" de pe un site cu teme auto. PS am uitat, dar nu e prea tarziu: sarma sa fie mai lunga, sa-ti ajunga pana la geam. In felul asta ii identifici pe SRI-istii care stau cu "electroacele" la incarcat si ii lasi fara curent. Satisfactie maxima, nu altceva! Asta inainte sa ti sa inchida tie...lumina. Succes! @11:29, 11:39 ;)
-
@Banditos, miercuri, 18.10.2023 12:15
Ești optimist. Cred că spamează și alte site-uri, mai ales dacă nu trebuie să aibă cont. Probabil asta face toată ziua.
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 12:27
...perfect, iti aducem noi sapun :)))) @12:15 chiar nu cred. Si ne ameninta ba cu un cont pe feisbuc ba cu un site alternativ, auto-politic-conspirationisto-deconspirationist-sosoaca-style.
-
alex_cu_a_mic, miercuri, 18.10.2023 12:33
O masina chinezeasca de 20k ajunge in UE cu minim 30k dupa transport, import, dealer, TVA etc. Asa ca C3-ul asta nu are cum sa fie facut in China si vandut in EU cu 23k. Springul e facut in China si ajunge in EU cu 22-23k si e o masina net inferioara. Sper ca nu-si imagineaza nimeni ca isi trage Renault 10k adaos petnru fiecare Spring ca nu are cum. Asa ca C3-ul sigur e facut prin Europa si doar bateria vine din China ca pe aici nu prea cresc baterii. Oricum ramane un mister cum au reusit sa scoata pretul asta. Un e-C4 e 36-37k cu baterie de 46kwh iar e-C3 e 23k cu baterie de 44kwh. Mister mare. Om trai si-om vedea.
-
Banditos, miercuri, 18.10.2023 12:45
"autoturismul personal constituind pecetea proprietăţii private…" mai mare gogomanie, idiotenie, cretineala, bullshit nu cred sa existe. Ai ajuns sa dumnezeiesti o bucata de tabla motorizata fie ea pe benzina sau diesel. Elctric nu "punem" ca aia e pentru creierele spalate, n'asha? ba, tu te auzi? ai ramas la mintea unui prepubertar care viseaza sa aiba si el o troaca, maximul in viata. Vai de capul tau... :(
-
Fănel de la CIA, miercuri, 18.10.2023 12:53
Orice dar să nu te deșerți în sufragerie, ca de obicei. Ce, credeai că nu știm?
-
Michi, miercuri, 18.10.2023 17:41
Seamănă cu aircross-urile citroen și arată a mașină. https://www.youtube.com/watch?v=1EYmfxmMSYk Ăsta nu se bate cu spring dolphin și alte bimbilici chinezești, e mașină. Nu e nici Tesla, daună totală pentru atingere ușoară spoiler spate. Pentru niște mărunțiș în plus a apărut și Volvo EX30, premium 100%. Concurența nu stă, cine n-a avut răbdare își va da pumni în față. :))))))))) Disclaimer: mă interesează a treia mașină în vârf de criză, cu discounturi negociate... lecție de viață. :)))))))))
-
alex_cu_a_mic, joi, 19.10.2023 15:47
EX-30 in varianta cu range 280km e spre 37k. Premium intr-adevar dar e distanta mare de la 23 la 37k.
-
Banditos, vineri, 20.10.2023 10:09
pentru cei care nu au rabdarea sau nu au apucat sa citeasca cearsaful de cuvinte fara noima de la @01:33, concluzia e asa: grupul de la Bildenberg s-a intalnit la ceas de seara si a facut masina din articol: nume, sigla, numar de roti, volanul ala rotund, motor. Tot ma, da' tot, tot.
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
Cu modelul ăsta se definitivează trecerea brandului Citroen la categoria low-cost. Păcat, am avut un Citroen când era un brand inovativ și oferea confort și echipament premium la preturi mainstream (sau puțin peste). Masina asta e gândită exclusiv pentru oraș, un fel de Dacia Spring cu 5 locuri, design ceva mai bun și, sper, mai mult de o stea NCAP.