PREMIERĂ: Noul Suzuki eVitara, primul model electric al mărcii

Publicat luni, 04.11.2024 17:19 de Tiberiu Safta

Suzuki a dezvăluit oficial noul eVitara. Acesta este primul model electric al mărcii și va fi lansat pe piața europeană în vara lui 2025.

Constructorul japonez tocmai a dezvăluit primul său model electric din istorie, care poartă un nume cunoscut. Acesta este noul Suzuki eVitara, un SUV electric de dimensiuni subcompacte, care va ajunge în Europa începând din vara anului viitor.

LIMBAJ DE DESIGN COMPLET NOU

Deși noul model poartă numele Vitara, acesta nu are nicio legătură din punct de vedere tehnic și vizual cu modelul cu motoare termice, pe care îl cunoaștem cu toții. Noul eVitara este bazat pe conceptul eVX, prezentat anul trecut și primește o arhitectură nouă, dedicată, numită Heartect-e. Noua platformă își va face apariția și la viitoare modele electrice Suzuki.

Caroseria noului model adoptă un limbaj de design complet nou și diferit față de modelul cu motoare termice. Astfel, noul limbaj de design poartă numele High-Tech & Adventure și reflectă caracterul aventuros al noului model, dar și tehnologia avansată din dotare. Noul Suzuki eVitara va putea fi ușor de diferențiat față de Vitara obișnuit, datorită caroseriei mult mai sculptate și care cuprinde mai multe muchii ascuțite.

În partea din față avem faruri cu un design nou, care se subțiază spre mijlocul grilei acoperite. Bara de protecție include numeroase prize de aer și primește elemente nevopsite din plastic pentru un aspect mai robust. Asemenea elemente sunt prezente și la aripile laterale, dar și la portiere, unde avem protecții integrate în părțile inferioare.

În spate, avem acum stopuri care se unesc la mijloc, o bară de protecție lăsată nevopsită, dar și un mic eleron care se extinde din plafon.

DISPARE INSTRUMENTARUL ANALOG

Noutăți majore sunt prezente și în habitaclu, acolo unde noul Suzuki eVitara spune adio instrumentarului analog în favoarea unui display digital. Imediat lângă acesta este și ecranul pentru sistemul multimedia. Consola centrală are un aspect nou, cu mai multe butoane și comenzi fizice integrate aici, iar bordul conține și ornamente decorative din aluminiu în jurul aeratoarelor. De notat aici și suprafețele bej prezente pe bord, scaune, uși și consolă centrală aflate în contrast cu negru.

NOUL SISTEM DE TRACȚIUNE INTEGRALĂ ALLGRIP-E

În ceea ce privește dimensiunile, noul Suzuki eVitara măsoară 4275 milimetri în lungime, 1800 milimetri în lățime și 1635 milimetri în înălțime. Așadar, noua versiune electrică este mai lungă cu 90 de milimetri, mai lată cu 25 de milimetri și mai înaltă cu 35 de milimetri față de un Vitara cu motoare termice. Inclusiv ampatamentul este acum mai lung cu 200 de milimetri, fiind trecuți 2700 milimetri.

Noul Suzuki eVitara dispune de sistemul de tracțiune integral Allgrip-e, alcătuit din două motoare electrice. Noul model va fi disponibil și în versiuni cu tracțiune față.

TREI VARIANTE DE PUTERE: PÂNĂ LA 184 CP

La momentul lansării, noul Suzuki eVitara va fi oferit în 3 versiuni în ceea ce privește puterea motorului. Versiunea de bază va avea un motor electric de 144 de cai putere, 189 Nm și tracțiune față. Aceasta va primi o baterie de 49 kWh de tip LFP.

A doua versiune, tot cu tracțiune față, are 174 de cai putere și 189 Nm, dar primește o baterie mai mare, de 61 kWh. La final, cea mai puternică versiune primește două motoare electrice și, implicit, tracțiune integrală. Întreg propulsorul livrează 184 de cai putere și 300 Nm și este alimentat de aceeași baterie de 61 kWh.

Suzuki nu a dezvăluit deocamdată autonomia noului model, însă în imaginile cu interiorul putem vedea că noul eVitara poate să meargă 250 de kilometri cu bateria încărcată la 81%. Nici timpii de încărcare nu au fost dezvăluiți.

PRODUCȚIE ÎN INDIA

Așa cum spuneam, noul Suzuki eVitara va ajunge pe piața europeană din vara lui 2025. Prețurile noului model nu au fost deocamdată anunțate. Producția lui Suzuki eVitara va avea loc în India, la uzina Suzuki din Gujarat. Noul model va fi vândut și sub siglă Toyota.

via Suzuki

  • Matei_cel_nou, luni, 04.11.2024 17:41

    Nu înțeleg de ce materialul de presă o prezintă în off-road. Aș paria că niciuna nu va ajunge vreodată în off-road. Nici cea din poze nu a ajuns, judecând după cât de curată e în timp ce aleargă prin noroi. Penibil.

  • parere, luni, 04.11.2024 20:00

    Este o Toyota cu elemente stilistice de Suzuki. Se vede clar dupa anumite materiale si elemente de design.

  • Johnny, luni, 04.11.2024 20:17

    Este pe platforma facuta de Toyota si produsa alaturi de un model toyota pt ei, nu neaparat pt piata Indiana

  • spaclu lu manole, luni, 04.11.2024 22:43

    Nici nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul lui @Jian:)

  • George Simion, marţi, 05.11.2024 02:29

    arata ca un duster care se stramba..

  • john, marţi, 05.11.2024 09:03

    praf sunteti, e taman pe dos, e produsa de Suzuki pentru Toyota

  • oricine, marţi, 05.11.2024 09:44

    Carcasa mi se pare ok dar e submotorizată și cu o baterie subcapacitată pentru trendul actual (par în urmă cu vreo 7 ani).

  • johhnyy, marţi, 05.11.2024 11:19

    @oricine, bateria e in trend, vezi tesla 3, de exemplu (57, respectiv 75kw)

  • Adrian, marţi, 05.11.2024 14:02

    Privind intai poza, am crezut ca e Ssang Yong.

  • Caleidoscop, marţi, 05.11.2024 21:41

    Cine o fi ales culorile alea? Zici că le-au făcut din resturi de vopsele. Iar maro-ul din interior e ”cireașa de pe tort”. Bine măcar că nu poluează în exploatare.