Premierul României: Tronsonul 1 al drumului expres Craiova - Pitești nu va fi gata la timp

Publicat vineri, 22.07.2022 12:08 de Alexandru Monenciu, Foto: Depositphotos.com

Tronsonul 1 al drumului expres Craiova - Pitești, cunoscut și ca "Autostrada Ford", nu va fi gata până la finalul anului, potrivit prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Tronsonul 1 al drumului expres Craiova - Pitești ar fi trebuit să fie un proiect de infrastructură vital pentru acea parte a țării, dar mai ales pentru americanii de la Ford și pentru uzina pe care o au la Craiova.

Potrivit contractului, lucrările ar fi trebuit să fie încheiate în luna decembrie a acestui an, dar, potrivit premierului Nicolae Ciucă, acest lucru nu se va întâmpla, transmit cei de la

Profit.ro.

În urma unei vizite pe șantier, Ciucă a transmis că "Sunt probleme care trebuie rezolvate din punct de vedere al finanțării. Din graficul lucrărilor putem să ne dăm seama foarte simplu că nu vor fi finalizate la finele anului, așa cum e în contract."

Nici ministrul Transporturilor nu este mai optimist. Sorin Grindeanu susține că, deși nu se dorește acest lucru, s-ar putea ajunge chiar la rezilierea contractului.

via Profit.ro

  • Alex D., vineri, 22.07.2022 15:17

    Gata, oprim iar toata dezvoltarea infrastructurii? A avansat prea mult, nu-i asa? Eu zic sa tineti cont de aceasta alianta politica de acum si sa actionati ca atare la vot in 2024.

  • Mircea Badea, sâmbătă, 23.07.2022 10:54

    deci cine face puscarie?! trebuie sa fie macar 1 din guvern plus patronul firmei.

  • Mircea Badea, sâmbătă, 23.07.2022 11:01

    ar trebui sa pice guvernul si iohanisul la fiecare teapa de-asta! si cum de uniunea nu zice nimic? pentru ca le convine sa stam saraci, nu?

  • Merlo, marţi, 26.07.2022 22:57

    Da-l jos pe Iohannis ca sigur vine unul mai bun ca el. Gen... Dancila... sau Cumpanasu, Mircea Diaconu, Catarama, Becali, Dan Diaconescu... Ce treaba are Iohannis cu tronsonul 1 al DeX12 de la Craiova?! Extrem de curios cum o absolvi pe Olguta de orice vina in timp ce ea se etaleaza la deschiderile oricaror alte tronsoane inafara de cel din judetul Dolj. La Dolj nu isi face poze ca s-ar face de ras. Sa isi dea demisia ala de la Sibiu, azui.... :)))) (si nu, nu sunt fanul lui Iohannis, dar pana la el sunt sute de alti vinovati)