Presa britanică: noile generații Evoque și Discovery Sport vor avea doar versiuni electrice și hibride
Viitoarele generații Range Rover Evoque și Land Rover Discovery Sport vor fi disponibile doar cu versiuni electrice și hibride, potrivit informațiilor din presa britanică.
Noua strategie a grupului JLR, prezentată la jumătatea lunii februarie, indică faptul că Jaguar va lansa doar modele 100% electrice începând cu anul 2025, iar primul Land Rover electric va fi prezentat în 2024.
În următorii 5 ani, Land Rover va lansa 6 versiuni electrice ale SUV-urilor sale (Range Rover, Defender, Discovery).
Potrivit presei britanice, noile generații Evoque și Discovery Sport vor oferi doar versiuni electrice și hibride, în conformitate cu planurile puse la punct de Thierry Bollore, instalat în poziția de CEO al Jaguar Land Rover în septembrie 2020.
Toate modelele din portofoliul Jaguar Land Rover vor avea cel puțin o versiune electrică până în 2030.
Land Rover va utiliza viitoarea platformă Modular Longitudinal Architecture (MLA), care poate găzdui atât modele cu combustie internă, cât și vehicule electrice. JLR spune că platforma dedicată mașinilor electrice - Electric Modular Architecture (EMA) – va fi folosită de ambele branduri din grup.
Până în 2030, JLR vrea ca 60% din vânzările globale să fie reprezentate de vehicule electrice, iar restul de 40% să fie în dreptul hibrizilor.
Via Autocar
La ce mai trebuie hibrizi cand electricele sunt asa de bune? Sau stai ca nu-s pentru oricine...