Prețuri agresive pentru noul VW Tiguan în România: start de la 24.900 de euro pentru 2.0 TDI de 150 CP
Strategie agresivă de preț din partea Volkswagen odată cu lansarea noii generații Tiguan. Noul SUV compact al germanilor este cu 3000 de euro mai ieftin decât versiunile echivalente ale generației precedente.
Cea de-a doua generație a lui Volkswagen Tiguan are în sfârșit prețuri pentru România. Lansat oficial la Salonul Auto de la Frankfurt, care a avut loc în septembrie 2015, SUV-ul compact al mărcii germane poate fi comandat de astăzi în showroom-urile Volkswagen. Comenzile vor fi onorate începând cu luna mai a acestui an.
Disponibil în momentul lansării împreună cu două motorizări, 2.0 TDI de 150 CP și 2.0 TSI de 180 CP, Tiguan este lansat pe piață la un preț foarte agresiv, cu peste 3000 de euro mai mic decât pentru o versiune echivalentă pe modelul anterior. Astfel, prețul de pornire pentru noul Tiguan este de 24.900 de euro cu TVA pentru versiunea de bază, 2.0 TDI Trendline cu transmisie manuală și tracțiune 4x2. În varianta anterioară, un Tiguan echivalent (2.0 TDI 150 CP Trend&Fun 4x2 și cutie manuală) costa 28.000 de euro.
În aceste condiții, Tiguan - care până acum era unul dintre cele mai scumpe SUV-uri din segment - se așează undeva la media clasei din punctul de vedere al prețurilor.
Trei echipări, ofertă bogată în varianta de bază
Noul Tiguan este disponibil în trei echipări. Baza este Trendline, echiparea medie este Comfortline, iar versiunea de top se numește Highline, Tiguan revenind la numele clasice de echipări din gama Volkswagen după ce anterior folosise liniile de design Trand&Fun și Track&Style pentru a diferenția diferitele pachete de dotări.
Noul Volkswagen Tiguan, echiparea de bază Trendline (selecție): Activare automată faruri cu lumini de zi; Faruri de ceață cu funcție cornering; Stopuri LED; Aer condiționat manual; Front Assist și City Emergency Brake; Sistem de frânare automată Multi Collision Brake; Lane Assist; Airbag-uri față, laterale și cortină; Airbag genunchi șofer; Capotă activă la impact cu pietonii; Anvelope 215/65 R17; Jante din oțel; Oglinzi laterale încălzite și cu reglare electrică; Senzor de ploaie; Senzor de presiune în pneuri; Parasolare cu oglinzi; Bare de protecție în culoarea caroseriei; Computer de bord Plus; Cotieră centrală față cu spațiu de depozitare; Covorașe textile față-spate; Frână de mână electronică; Funcție Auto Hold; Scaun față cu reglaj manual pe înălțime; Decor Diamond Silver pentru bord și uși; Iluminare portbagaj; Închidere centralizată cu telecomandă; Două chei de tip briceag; Indicator al nivelului lichidului de parbriz; Display cu diagonala de 5 inch; Radio CD cu 8 incinte acustice; Roată de rezervă de uz temporar; Servodirecție electromecanică; Sistem Start-Stop; Spătar banchetă spate rabatabil; Tapițerie din stofă; Volan din piele cu 3 spițe; Schimbător de viteze îmbrăcat în piele
Versiunile și prețurile complete ale lui Volkswagen Tiguan pot fi consultate AICI.
Da, interesanta miscare...