Prețuri Fiat 500X în România: crossover-ul urban pornește de la 18.600 de euro

Publicat marţi, 30.06.2015 12:51 de Bogdan Mirică

Fiat 500X ajunge oficial și pe piața din România. Crossover-ul urban va fi oferit alături de cinci motorizări, dintre care două dieseluri. Prețurile pornesc de la 18.600 de euro, dar Fait promite și o reducere consistentă de lansare.

Într-un segment al SUV-urilor urbane din ce în ce mai aglomerat, Fiat vrea să își atribuie o felie importantă cu noul 500X, crossover-ul său născut tot în gama celebrului model de oraș. Lansat la sfârșitul anului trecut, noul Fiat 500X ajunge și pe piața din România începând cu această vară.

Prețurile pentru crossover-ul din Torino au fost deja publicate, propunerea italienilor pornind de la 18.600 de euro. Grație unei oferte de lansare, care presupune o reducere consistentă de 1860 de euro, prețul de debut al noului Fiat 500X ajunge la 16.740 euro. Pentru această sumă, clientul din România va primi un motor pe benzină de 1.6 litri, tracțiune față și nivelul de echipare standard, denumit Pop.

Pe piața din România, Fiat va oferi trei niveluri de echipare: Pop, Pop Star și Cross.

MOTOR PUTERE
CUPLU
NOUL Fiat 500X
4x2
Manuală
4x2
Automată TCT 6
4x4
Manuală
4x4
Automată 9 trepte 
Preț 
ofertă de lansare
ECHIPARE Pop
1.6i 16V 110 CP
152 Nm
18.600 16.740
ECHIPARE Pop Star
1.6i 16V
110 CP
152 Nm
20.088 18.079
1.4 MultiAir 140CP
230 Nm
20.832 18.404
1.4 MultiAir 140 CP
230 Nm
22.568 20.311
1.6 MultiJet 120 CP
320 Nm
22.320 20.088
ECHIPARE Cross
1.4 MultiAir 170 CP
250 Nm
26.660 23.994
2.0 MultiJet 140 CP
350 Nm
25.916 23.324
2.0 MultiJet 140 CP
250 Nm
28.148 25.333

Lista de motorizări va fi și ea una destul de lungă și variată, pentru a fi pe placul unui public cât mai larg. Cei care preferă benzina vor avea la dispoziție motorul 1.6 de 110 cai putere, despre care aminteam mai devreme, dar și două versiuni de putere ale propulsorului 1.4 MultiAir: una de 140 și una de 170 de cai. Aceasta din urmă va fi disponibilă doar cu tracțiune integrală și cu o transmisie automat cu nouă rapoarte, o premieră în acest segment.

Pentru fanii dieselului există un motor MultiJet de 1.6 litri și 120 de cai putere, care promite și cel mai mic consum, 4.1 litri/100 km în regim mixt. Cei care își doresc mai multă putere pot alege motorul 2.0 MultiJet de 140 de cai putere, care vine cu tracțiune integrală și opțiunea unei cutii automate cu nouă trepte.

Noul Fiat 500X va fi oferit publicului din România cu o echipare standard destul de generoasă. Cei care vor alege nivelul de echipare Pop vor avea la dispoziție aer condiționat, radio Uconnect cu patru difuzoare, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri electrice, computer de bord, comenzi pe volan, pilot automat, sistem de iluminare Follow Me Home, frână de parcare electrică, ABS și ESP, șase airbaguri, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri și lumini de zi.

FIAT 500X vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Fiat 500X
1.6 16V 4x2 Pop
110 6.4 11.5 18.600
Ssangyong Tivoli
1.6i 4x2 STD
128 6.6 n/a 15.400
Nissan Juke
1.2 DIG-T 4x2 Accenta
115 5.6 10.8 17.490
Peugeot 2008
1.6 VTi Active 4x2
120 5.9 9.5 16.052
Opel Mokka
1.6i start-stop Selection 2WD 
120 6.5 12.3 16.940
Jeep Renegade
1.6 E.torQ 110 CP 4x2 
110 6 11.8 22.200
Mini Countryman
1.6 Cooper 4x2 
122 5.9 10.4 24.118
Suzuki Vitara
1.6i 4x2 Cool
120 5.3 11.5 14.100
Mazda CX-3
2.0 Skyactiv-G 4x2 Emotion
120 5.9 9 15.290
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Ion, marţi, 30.06.2015 13:21

    Hei, nu e FAIT, e FAIL :)

  • mishazaitev, marţi, 30.06.2015 15:23

    Sunteti siguri ca ultima rubrica a tabelului este completata corect ? Adica aceeasi motorizare, aceeasi putere si cuplu mai mic cu 100 Nm?

  • LUCCI, marţi, 30.06.2015 16:05

    Acesta este ,pe aproape, si pretul de pornire al lui Kadjar(am fost ieri la Serus).Nu-i va fi usor Fiatuluipe piata daca mentine pretul acesta de pornire.Iar Kadjarul chiar e o aparitie.

  • MuresMures, marţi, 30.06.2015 16:31

    sa-mi zica si mie cineva ... ce fel de om ar cumpara asa ceva ? pentru ce categorie de oameni a fost costruita aceasta masina ?

  • lui, marţi, 30.06.2015 16:51

    se pare ca cei de la Fiat Romania sunt nesimtit de lacomi sau incredibil de prosti daca lanseaza 500x la preturile acestea . modelul 1.6 4x2POP se vinde in Ungaria la aceleasi dotari la aproximativ 14500 euro ( pretul fluctueaza in functie de cursul HUF ). pretul e calculat cu acelasi TVA ,24% ca si in Romania. ( in Ungaria tva e 27 % ). la noi OFERTA DE LANSARE e 16740 euro !!!!

  • G, marţi, 30.06.2015 21:17

    Mult pt aceast segment, mai ales daca ne gandim ca imparte platforma lui Fiat 500. In segmentul asta gasesti Juke la 11.990 cu tva in oferta, sau Mazda cx-3 2.0 120cp la 15.000, si tot suna mai tentant ca asta.

  • flavius, marţi, 30.06.2015 21:31

    Au dat cu basca in noroi.In loc sa se foloseasca de experienta Jeep,cum au facuto cu Suzuki pentru Sedici,scot strutocamila la pret de Jeep.Pacat de tata lor,Agnelli.

  • @MuresMures, marţi, 30.06.2015 23:20

    cu siguranta un om care stramba din nas si i se rupe in 14 la sigla Volskwagen.

  • mishazaitev, miercuri, 01.07.2015 09:56

    @MuresMures Un om care da pe parerile tale exact cat valoreaza acestea, adica zero lei si zero bani! @lui Nu exista Fiata Romania asa cum exista Porsrche Romania sau Renault Romania, in sensul in care nu exista o societate comerciala in care Grupul Fiat sa fie actionar si care sa coordoneze activitatea de marketing, preturile, etc. de pe piata din Romania. Exista doar un importator si atat care face cam ce vrea el. Acelasi care vindea pana de curanad si Infiniti sau Ssangyong in paralel cu marcile grupuil Fiat. Este din pacate cazul mai multor marci care se comercializeaza in Romania fara o implicare directa a producatorului, Subaru, Honda, Volvo, fiind doar cateva exemple.

  • mm, miercuri, 01.07.2015 11:32

    totusi ar trebui considerata oferta de lansare, care ca la hyundai s-ar putea sa fie forever, in acest caz preturile sunt pe acolo, cu toate acestea 4x4 doar in echiparile de top,se pare ca majoritatea cumparatorilor vor neaparat sa demonstreze ca-s prosti, altfel nu inteleg de ce ti-ai lua un suv 2x4

  • Pana, miercuri, 01.07.2015 13:02

    Deci la lansare e cu aproape 2000 de euro mai ieftina decat pretul normal. Daca mai adaugi si tichetul rabla ai peste 3000 de euro discount. Deci pretul ar fi de 15000-15000 de euro sau chiar si putin mai mic. Parca suna altfel.