Prețuri Ford Fiesta ST pentru piața din România: Hot Hatch-ul de 200 CP pleacă de la 19.750 de euro

Publicat joi, 17.05.2018 13:43 de Cornel Șocariciu

Noul Ford Fiesta ST este disponibil și pe piața din România. Cea mai accesibilă versiune a Hot Hatch-ului constructorului american pleacă de la 19.750 de euro. Sub capota noii generații Fiesta ST se află un motor de 1.5 litri EcoBoost cu trei cilindri care produce 200 de cai putere.

La aproape un an de la debutul pe piața din România a noii generații Ford Fiesta, constructorul de peste Ocean a publicat și prețurile pentru versiunea de performanță Fiesta ST. Noua generație a Hot Hatch-ului produs de Ford are un design mai agresiv, tehnologii moderne și un promite performanțe pe măsură.

În România, Ford Fiesta ST pleacă de la 19.750 de euro cu TVA. Modelul poate fi comandat atât într-o versiune cu trei uși, cât și într-o variantă cu cinci portiere. Indiferent de caroseria aleasă, clienții vor beneficia de motorul de 1.5 litri EcoBoost cu trei cilindri. Acesta produce 200 de cai putere la 6.000 rpm și 290 Nm între 1.400 și 4.000 rpm. Motorul este cuplat la o cutie manuală cu șase trepte.

În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 6.5 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 232 km/h. Noua generație Fiesta ST va fi oferită cu un diferențial cu alunecare limitată, iar suspensia spate cu bară de torsiune integrează arcuri special patentate de Ford. Constructorul american le-a numit Force Vectoring Springs, iar avantajele sunt următoarele: îmbunătățesc rigiditatea laterală, răspuns mai precis, masă mai mică cu 10 kilograme comparativ cu soluții asemănătoare, compatibilitate cu amortizoarele tradiționale și niciun compromis la nivelul confortului.

MOTORIZĂRI
(Date tehnice complete AICI)
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Nr. uși ST 1 ST 3
1.5 EcoBoost Benzină
200 CP
Man6
Man6
3 uși
5 uși
19.750
20.350
23.450
24.050

Pe piața din România, noul Ford Fiesta ST va fi disponibil în două versiuni de echipare: ST1 și ST3.

Standard, Fiesta ST va avea cameră frontală, diferențial cu alunecare limitată, suspensia ST, selector pentru modurile de rulare, aer condiționat manual, geamuri față acționate electric, scaune față încălzite, jante de 17 inch, oglinzi electrice și încălzite, SYNC III cu ecran tactil de 6.5 inch.

Pentru sistemul de navigație, ecranul tactil de 8 inch și sistemul audio B&O Play, clienții vor avea de achitat cel puțin 900 de euro. Blocurile optice cu LED costă 750 de euro, iar plafonul panoramic poate fi comandat pentru încă 800 de euro.

NOUL FORD FIESTA ST vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Ford Fiesta ST
1.5 litri, 5 uși, Man
200 6.0 6.5 20.350
Peugeot 208 GTi
1.6 litri, Man
208 5.4 6.5 23.062
Renault Clio RS
1.6 litri, Aut
200 5.9 6.7 22.600
Volkswagen Polo GTI
2.0 litri, Aut
200 5.9 6.7 21.110
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • someone, joi, 17.05.2018 14:25

    pentru o masina de clasa mica si varf de gama, asta e un pret corect ( spre deosebire de fiesta vignale care ajunge si la 28000 euro in varianta 1.5 tdci ) ford a avut intotdeauna o tinuta de drum exemplara, sa vedem cum se va comporta acum fiesta avand sub capota un motor mult mai usor decat precedentul. si spre deosebire de clio si polo, chiar si cutia e mult mai usoara.

  • Kirotractor, joi, 17.05.2018 14:27

    Așa-i - preț surprinzător de bun, mai ales pentru cei rămași fideli ideii: hot-hatch = 3 uși și nimic altceva. Iar c-un discount de lansare devine chiar tentantă. Primele teste arată că și mașina-i bună, în ciuda trecerii la un 3L downsized - care sună însă plăcut și e mai economic ca fostul 4L 1,6 l. Și ținuta de drum pare chiar mai bună ca a predecesoarei (considerată oricum de referință - deși personal nu m-a entuziasmat vreodată, mai ales ca design cu roțile ei cam mici). De notat și progresul net la capitolul confort. Unica (minoră) cârcoteală a unor testeri: inerția mai mare a motorului la retrogradări (mai clar, noul tricilindru pierde din ture mai lent, probabil din cauza volantei relativ masive.) Concluzie: și eu abia aștept să dau o tură cu ea, chiar dacă n-am de gînd să-mi schimb prea curînd *bibanul* SSS MK3.

  • vianu, joi, 17.05.2018 15:23

    inertia mare nu ajuta in schimb la trecerile in treptele superioare? ca design, in comparatie cu Focusul (noul Focus), Fiesta e parfum; iar daca pui totul la socoteala si tragi linie un ST asa mai mititel (si 3 usi) e alegerea numa buna..... in oras e potrivita, in afara e distractiva

  • demin2609, joi, 17.05.2018 15:40

    @VIANU inetia mare ajuta la stabilizarea vibratiilor, scoate motorul din punctele moarte, un ralanti mai scazut, variatii ale turatiilor mai lente. inertia mica duc la o accelerare rapida (mai bun raspuns ala motorului), insa crestere de turatii la ralanti (motorul vibreaza urat la turatii scazute), o scadere a greutatii... si altele.

  • Kirotractor, joi, 17.05.2018 16:00

    @vianu: Ba da, însă în segmentul hot-hatch e preferată o frână de motor zdravănă înainte de atacarea virajelor (tricilindrii micuți stau slab cam toți la asta, inclusiv... sau mai ales cei supraalimentați). Nu mai intru în explicații teoretice că-s prea lungi, dar diferența-i f. sesizabilă cînd trec de la un 1.0 T la 1.6-le meu *aspirat* (mai puțin pt tine probabi, dacă mergi cotidian tot cu Ecoboost-ul tău Ford.) Clar că frâna de motor trebuie dublată și de frâne propriu-zise eficiente - capitol deficitar la anumite produse cu sigla FR sau GTI, din cauza unui ABS... VAG. :-) Chestie constatată nu doar de mine, ci și de (unii ;-)) testeri germani. Se pare însă că scăderea inexplicabilă a presiunii hidraulice la frânări f. dure a fost rezolvată-n prezent de Cupra & Co. Nu știu dacă și la FR/GTI - poate Bogdan Mirică ne poate confirma (sau nu) după testul Leon-ului 1.4 FR. Revenind la Fiesta ST, nu doar interiorul îmi pare un pas înainte, ci și designul stopurilor (ok, altora nu le place) plus proporțiile generale mai echilibrate, cu bosaje ale aripilor acceptînd acum roți pe 18 țoli. ...Deși la noi le-aș recomanda pe cele de 17.

  • vianu, joi, 17.05.2018 16:30

    @Kiro....Focusul 1L, practic, nu are frana de motor. E un dezavantaj major. Masina e prea grea pentru un motor asa mic. Nu e deloc placut sa conduci asa ceva pe drumuri virajate in panta. Trebuie utilizata la greu frana de picior ceea ce impotriva firii...Nu mai vorbesc de placutele de frana. @demin...ai si...nu ai dreptate. :)

  • hazard, joi, 17.05.2018 16:52

    si am ales ....Polo GTI, multumesc.

  • someone, joi, 17.05.2018 17:04

    dragilor, stiu ca nu are leg cu articolul, ci cu directia discutiilor, dar intr-un condus sportiv pe drumuri virajate,si subliniez VIRAJATE, frana de picior puternica nu ar trebui dublata de frana de motor puternica ca sa nu dezechilibrezi masina. si ca argument suprem aduc in discutie metoda de franare HEEL and TOE, metoda folosita de toti marii campioni ai motorsportului atunci cand conduc o manuala. de aceea in ultima editie a lui 370Z nissmo, nissan a bagat revmatching la retrogradarea treptelor. la AT nu mai zic ca fac ele toatat treaba soferului la retrogradare.