Preţuri Ford Focus ST facelift în România: start de la 28.250 de euro cu TVA inclus

Publicat joi, 29.01.2015 19:28 de Sebastian Toma

Ford a anunţat preţurile versiunii ST ale lui Focus şi Focus Wagon. Pentru prima oară în istoria modelului, există şi o versiune diesel de performanţă în gama Focus.

Ford Focus ST facelift este disponibil pentru comandă pe piaţa din România. Cea mai ieftină versiune a variantei de performanţă a compactei este oferită cu o caroserie hatchback cu cinci uşi, transmisie manuală cu şase trepte şi motorizare 2.0 EcoBoost de 250 CP. Aceasta din urmă costă 28.250 de euro cu TVA inclus.

Între timp, prima versiune diesel din istoria lui Ford Focus ST este cu 1.000 de euro mai scumpă decât versiunea alimentată cu benzină, ceea ce înseamnă că are un preţ de listă de 29.250 de euro cu TVA inclus. Îndiferent de motorizarea aleasă, versiunea de caroserie Wagon are un preţ de listă cu 500 de euro mai mare decât cea a variantei hatchback.

Ford confirmă lansarea noii generaţii a lui Focus RS alături de alte 11 modele de performanţă

Facelift-ul versiunii sportive a lui Focus a adus, după cum era previzibil, modificările estetice aplicate variantei pe care este bazat. Asta înseamnă că grila radiatorului este mai mare şi are un format mai simplu, blocurile optice devin angulare şi prezintă aceeaşi baghetă LED în partea superioară, iar posteriorul păstrează evacuarea specifică. Printre elementele suplimentare se numără un set nou de jante de 19 inch, încălţate cu pneuri Michelin dezvoltate special, şi două noi nuanţe de vopsea: Stealth şi Deep Impact Blue. La nivel tehnic, suspensia a primit noi reglaje, iar sistemul electronic Torque Vectoring are şi el alte setări, menite să îmbunătăţească comportamentul pe viraje.

Inginerul şef al diviziei Ford Performance: "Timpii de Nurburgring sunt doar marketing"

"Clienţii, şi nu numai, au iubit sunetul vechiului Ford ST. Acustica unui motor cu cinci cilindri este complet diferită de cea a unei unităţi cu patru cilindri. Cu toate acestea, Beethoven şi Mozart, deşi au compus arii diferite, muzica lor a sunat la fel de bine. Suntem de părere că noul motor de pe ST va încânta publicul la fel de mult ca predecesorul său", declara Jost Capito, fostul director al diviziei de vehicule de performanţă Ford la momentul lansării lui Focus ST în compania unui motor turbo cu patru cilindri în linie.

Motorizare Putere
Cuplu 
Transmisie Performanţe  Focus ST hatchback
Focus ST Wagon
Timp 0-100 km/h Viteză maximă Preţ
(€ cu TVA) 
Preţ
( cu TVA) 
2.0 EcoBoost 250 CP
340 Nm 
Man 6 6.5
6.7 (Wagon)
248 28.250 28.750
2.0 TDCi 184 CP
400 Nm 
Man 6 8.1 217 29.250 29.750

 

Ford Focus ST vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Ford Focus ST
2.0 EcoBoost MT6
250 6.8 6.5 28.250
Skoda Octavia RS
2.0 TSI MT6 RS
220 6.2 6.8 25.088
Renault Megane RS
2.0 16V
265 7.5 6.0 25.500
Volkswagen Golf GTI
2.0 TSI 220CP
220 6 6.5 26.287
Opel Astra OPC
2.0 Turbo 280CP
280 8.1 6 29.105
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Ford

  • Radu, vineri, 30.01.2015 09:17

    Foarte interesant ST asta... Chiar daca nu exceleaza neaparat la ceva, cred ca e cel mai bun HOT HATCH de pe piata

  • NeaNelu, vineri, 30.01.2015 09:42

    @Radu De acord cu tine,e cel mai reusit hot hatch din segment,asta doar pana cand va aparea RS-ul.

  • hazard, vineri, 30.01.2015 10:00

    Foarte tare Fordul asta. Vreau doua...Skoda Octavia RS.

  • Radu, vineri, 30.01.2015 10:30

    @NeaNelu Sincer sper ca RS sa nu fie asa all-arounder ci sa fie cel mai performant :D @hazard Skoda Octavia RS nu este hot hatch ;). Este o berlina cu un motor puternic si foarte mult spatiu

  • McLaren_Honda, vineri, 30.01.2015 11:02

    De departe renault megane RS este mai sportiva ca toate, pretul acestui ford este un abuz.

  • Radu, vineri, 30.01.2015 11:38

    Da este cea mai sportiva... Are cei mai buni timp pe circuit ... dar atat ;) In romania suspensia iti rupe rinichii, interiorul este foarte invechit ,aspectul nu exceleaza , are doar 2 usi... In viata de zi cu zi se va conduce mai bine ST-ul, GTI si chiar OPC decat Megane RS. Cat despre pret, Ford are cele mai mari discounturi de pe piata. Fara nimic pe ea o iei la 25K lejer

  • hazard, vineri, 30.01.2015 12:04

    OK. Chiar am gresit, imi cer scuze. Nu doua Skoda Octavia RS...doar una, iar cealalta sa fie VW GTI :)))

  • Radu, vineri, 30.01.2015 12:27

    Ai utat de Cupra :)))))))))

  • Ford, vineri, 30.01.2015 22:50

    Ford-ul asta nu exceleaza la nimic. Cel mai mare pret, consum ridicat, timpi de acceleratie medii. De ce as lua asa ceva cand exista GTI sau Megane? In plus, introducerea in comparatie a Astrei OPC este gresita, ea concureaza cu Seat Cupra sau Golf R cu puteri mai mari decat acest Ford.

  • joe.giorgica, sâmbătă, 31.01.2015 18:43

    nu inteleg utilitatea acestei masini sau altceva de genul,unde nu ai unde folosi treapta a 6,,nu ai drumuri pt ea,,si nic legea nu-ti permite sa o fortezi! doar asa sa iesi cu ea in ziua de "placinte"?sau vorba de mai "sus"..sa-mi scot rinichii din mine?sau s-o tin in garaj si sa ma automultumesc ca am o masina de 250 cp,,si atat!