Prețuri Lexus RZ în România: SUV-ul electric pornește de la 73.600 de euro

Publicat miercuri, 31.05.2023 16:29 de Alexandru Monenciu

SUV-ul cu zero emisii Lexus RZ poate fi comandat în România. Disponibil în 3 niveluri de echipare, geamănul lui Toyota bZ4x și Subaru Solttera pornește de la 73.593 de euro.

Constructorul japonez de automobile a dezvăluit primul său model cu zero emisii, dedicat, în luna aprilie 2022. Denumit RZ, acesta împarte platforma cu Toyota bZ4x și Subaru Solttera, dar vine cu o serie de îmbunătățiri.

Avem un design revizuit, cu accente premium, interior mai rafinat, inclusiv un display de 14 inch pentru sistemul multimedia.

Acum, Lexus RZ poate fi comandat și în România. Momentan, clienții de aici au la dispoziție o singură versiune: RZ 450e, cu două motoare electrice, 313 CP, tracțiune integrală, baterie de 71.4 kWh și o autonomie de până la 435 de kilometri.

Românii pot opta pentru unul dintre cele 3 niveluri de echipare: Business, Executive și Luxury.

MOTOR PUTERE
CUPLU
NOUL Lexus RZ
PREŢ
(€ cu TVA)
ECHIPARE Business
RZ 450e 313 CP
435 Nm
73.593
ECHIPARE Executive
RZ 450e 313 CP
435 Nm
76.133
ECHIPARE Luxury
RZ 450e 313 CP
435 Nm
84.583

Cel mai accesibil Lexus RZ pornește, la noi în țară, de la 73.593 de euro.

Printre altele, vine în standard cu jante de 18 inch, senzori parcare față/spate, lumini de zi LED, cameră video pentru mersul cu spatele, vitezometru digital, sistem de climatizare pe două zone, scaune față ajustabile electric și volan încălzit.

Noul Lexus RZ vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
AUTONOMIE
(km WLTP) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Lexus RZ
RZ 450e
313 435 - 73.593
Mercedes-Benz EQC
400 4Matic 
408 421 5.1 71.420
BMW iX3
80 kWh
286 440 6.8 68.425
Audi Q4 e-tron
50 e-tron quattro
299 506 6.2 64.201
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

via Lexus

  • Mike, miercuri, 31.05.2023 19:49

    La preţul ăsta cu baterie de 77 kwh și nu 100 kwh... şi dacă se încarcă la fel de greu ca fratele Toyota bzzz... naşpa

  • Mike, joi, 01.06.2023 12:25

    https://youtu.be/IF9pWvvi7J4 Toyota...

  • eu, joi, 01.06.2023 14:02

    zicea bine nu mai stiu care ca toyota are o imagine foarte foarte proasta in fata clientilor de masini elctrice si este mult ramasa in urma in domeniul asta...dupa ce au fost pionierii tehnologiei hibrid si au dominat zona de hibride timp de peste 2 decenii si cu mari eforturi si-a creat o imagine de producator atent cu mediul si care servea bine clientela doritoare de masini cu emisii cat mai mici, in ziua de azi, prin caricaturile de electrice pe care le scot, prin diversionismul cu hidrogenul si alte balarii si mai presus de toate cu declaratiile cretine ale conducerii, toyota nu mai poate fi luata in serios, fiind perceputa ca o companie incapabila de inovatie, blocata in trecut si care priveste si se inspira doar din trecut. nu-i nimic, bucuria chinezilor si a altor producatori up and coming precum tesla care jubileaza ca au scapat de un gigant, care daca s-ar fi pus serios pe treaba la momentul oportun, ar fi avut toate premisele sa mature totul in jur, dar asa, a ratat cu gratie startul si se zbate fara succes in subsolul clasamentului.

  • Seriff, miercuri, 07.06.2023 09:52

    @Eu, cum adica se zbate in subsolul clasamentului, sunt in top 5 la vanzari generale. Nu ii intereseaza de electrice pentru ca vor sa ramana in top 5, si-au dat seama ca daca vor miza pe electrice, adio vanzari, ai auzit de cerere si oferta? Asa e in vanzari, Toyota s-a prins, tu, mai greu, asta nu inseamna ca au ramas in trecut, inseamna ca nu vor sa treaca pe un viitor total nesigur, cel al electricelor.