Prețuri noile Ford Transit Courier și Tourneo Courier în România: start de la 15.550 de euro

Publicat vineri, 21.07.2023 12:23 de Tiberiu Safta

Ford a anunțat oficial prețurile modelelor Transit Courier și Tourneo Courier pentru piața din România. Astfel, varianta de transport marfă Transit Courier pleacă de la 15.550 de euro, în timp ce varianta pentru pasageri Tourneo Courier pornește de la 18.100 de euro.

Ford România a publicat lista de prețuri pentru noile sale modele comerciale Transit Courier și Tourneo Courier. Cele două modele vor fi asamblate la uzina Ford Otosan de la Craiova și vor fi disponibile cu motoare pe benzină și diesel.

Modelul Transit Courier, cel de transport marfă, are un preț de pornire de 15.550 de euro fără TVA. Noul model este disponibil în două variante de caroserie, Transit Van și Transit Double Cab. Acesta va putea fi comandat cu motorul pe benzină 1.0 EcoBoost de 100 sau 125 de cai putere, precum și cu motorul diesel 1.5 EcoBlue de 100 de cai putere.

Toate motorizările sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Cei care bifează motorul de 125 de cai putere vor putea alege să monteze și o cutie automată cu 7 trepte.

În cazul modelului Tourneo Courier, acesta are un preț de pornire de 18.100 de euro fără TVA. Varianta pentru pasageri este disponibilă doar cu motorul pe benzină 1.0 EcoBoost de 125 de cai putere. Și aici avem o cutie manuală cu 6 trepte în standard, respectiv o cutie automată cu 7 trepte disponibilă opțional.

Atât Transit Courier cât și Tourneo Courier primesc în pachetul standard următoarele dotări: aer condiționat manual, sistem multimedia SYNC4 cu ecran central de 8 inch, conexiune wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto, faruri cu fază lungă automată, lumini de zi și un pachet de asistență Co-Pilot 360. Pachetul include un sistem de asistență pentru pre-coliziune, asistență inteligentă pentru viteză, sistem de păstrare a benzii, recunoașterea semnelor de circulație și senzori de parcare spate.

Comenzile pentru noile modele sunt deschise, iar livrările vor începe la finalul anului.

via Ford

  • DanG, vineri, 21.07.2023 12:53

    Cred ca e prima oara in viata mea de 39 de ani cand ma uit la o duba si ma gandesc ca e chiar frumoasa :-)) Acele influente de Land Rover arata beton. Pacat ca au exagerat cu piano black la interior, va fi praf tot timpul la vedere.

  • Octavian, vineri, 21.07.2023 13:13

    Este un preț foarte bun . Nimic de reproșat

  • ds, vineri, 21.07.2023 14:08

    Chiar interesantă varianta Tourneo, ar putut fi peste Jogger care, totuși, are avantajul de a fi și hibrid, dacă ar fi avut și motorizarea de 1.5 EcoBlue pe Transit.

  • Alin, vineri, 21.07.2023 14:29

    Mi-as cam vedea de treaba cu pocnitoarea aia de motor. https://www.youtube.com/watch?v=0yx1-50iqnA

  • PMC, vineri, 21.07.2023 17:20

    Cu motorul ala naspa pe bezina, eu zic sa si-l f**ta...

  • alex_cu_a_mic, vineri, 21.07.2023 23:17

    Nu cred ca le vrea nimeni la banii astai. 15-20k pentru o duba e bataie de joc. Toti asteapta versiunea electrica la 35-40k cu incarcatura maxima de 400 kile.

  • MRC, marţi, 25.07.2023 12:23

    Din pacate, prea arata a Fiat Doblo... Ford avea un design frumos, dar nu stiu ce s-a intamplat in ultimul timp cu ei.