Prețuri pentru versiunea cu patru uși a lui Mercedes-AMG GT în România: rivalul lui Porsche Panamera pleacă de la 99.000 de euro
În România, noul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe costă 99.026 de euro în versiunea echipată cu motorul de 3.0 litri benzină de 367 de cai putere. Vârful de gamă oferă 639 CP și are un preț de pornire de 169.533 de euro.
Mercedes-AMG a prezentat noul AMG GT 4-Door Coupe (versiunea cu patru uși a lui AMG GT) în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie. Pe piața din România, modelul producătorului german are un preț de pornire de 99.026 de euro cu TVA.
Pentru această sumă, clienții vor primi versiunea AMG GT 43 4-Door Coupe
Cea de-a doua versiune oferită de nemți poartă numele de AMG GT 53 4-Door Coupe. Sub capotă găsim același motor de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie. De această dată, resursele oferite ajung la 435 CP și 520 Nm. Conform reprezentanților Mercedes-AMG, această versiune are nevoie de 4.5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.
Atât varianta AMG GT 43 4-Door Coupe, cât și versiunea AMG GT 53 4-Door Coupe vin cu un sistem mild-hybrid EQ Boost capabil să genereze încă 22 CP și 250 Nm în anumite condiții și pentru o perioadă scurtă de timp. Tot sistemul EQ este responsabil și pentru "hrănirea" sistemului electric de 48V.
A treia versiune disponibilă în gamă se numește AMG GT 63 4-Door Coupe și mizează pe motorul V8 de 4.0 litri biturbo de 585 CP și 800 Nm. Transmisia automată cu 9 rapoarte și sistemul de tracțiune integrală 4Matic+ fac și ele parte din echiparea standard. Pentru repriza 0-100 km/h, AMG GT 63 4-Door Coupe are nevoie de 3.4 secunde. Cea mai potentă variantă oferită de nemți se ascunde sub numele de AMG GT 63 S 4-Door Coupe. În acest caz, motorul V8 de 4.0 litri oferă 639 CP și 900 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în doar 3.2 secunde.
MOTORIZĂRI |
PREȚ (euro, TVA inclus) |
||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | |
3.0 litri (AMG GT 43) | Benzină 367 CP |
Aut9,4x4 | 99.026 |
3.0 litri (AMG GT 53) | Benzină 435 CP |
Aut9,4x4 | 112.949 |
4.0 litri (AMG GT 63) | Benzină 585 CP |
Aut9,4x4 | 152.635 |
4.0 litri (AMG GT 63 S) | Benzină 639 CP |
Aut9,4x4 | 169.533 |
La interior, Mercedes-AMG GT Coupe va fi echipat cu două ecrane cu diagonala de 12.3 inch care integrează 3 stiluri diferite de prezentare: Classic, Sport și, în premieră, Supersport. Acesta din urmă include, printre altele, și apariția unei notificări pentru schimbarea treptei în modul manual al transmisiei. Clienții vor avea la dispoziție pachetul Energizing care oferă programe predefinite pentru sistemul de climatizare, controlul scaunului, funcții de masaj, încălzirea volanului sau lumina ambientală. Clienții vor putea personaliza designul cu o serie de pachete: Night, Chrome, Carbon-Fiber (în două versiuni) și Aerodynamics.
Noul AMG GT 4-Door Coupe vs. concurența |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Mercedes-AMG GT 63 Aut9, 4x4 |
585 | 11.2 | 3.4 | 152.635 |
Porsche Panamera Turbo Aut8,4x4 |
550 | 9.4 | 3.8 | 162.036 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Salut *efortul* Mercedes de a veni si cu o varianta de pret formata *doar* din cinci cifre pe aceste meleaguri .:-)) Chiar ar trebui rasplatiti asa cum se cuvine :)) pentru *grija* generata la adresa portofelelor acelora pentru care un V8 de 600 cp induce ,printre altele, trufia si vanitatea unui palier de pret similar acum ,cu Panamera.