Preţuri Peugeot 508 facelift în România: versiunea de bază costă 22.800 de euro

Publicat miercuri, 05.11.2014 17:58 de Sebastian Toma

Peugeot a anunţat preţurile lui 508 facelift şi 508 SW facelift pentru piaţa internă. Cea mai ieftină berlină din gama 508 are un preţ de listă de 22.800 de euro, dar o ofertă promoţională îi scade preţul cu 1.500 de euro.

Peugeot 508 facelift este disponibil pentru comandă pe piaţa din România. Importatorul mărcii în ţara noastră a anunţat atât preţurile pentru versiunea berlină, cât şi preţurile pentru versiunea SW, iar modelul este alături de o promoţie temporară care reduce preţul de listă cu 1.500 de euro până în ultima zi a lunii noiembrie.

Cea mai ieftină versiune a modelului franţuzesc este echipată cu o motorizare 1.6 e-HDI de 115 CP şi pleacă de la 22.800 de euro preţ de listă pentru berlină, respectiv 22.200 de euro pentru caroseria SW. Indiferent de versiunea de caroserie aleasă, Peugeot 508 facelift este oferit în compania a patru nivele de echipare, Access, Active, Allure şi GT. Gama de motorizări include patru propulsoare, disponibile într-un total de şapte niveluri de putere. Motorizările alimentate cu benzină respectă normele Euro 6, pe când majoritatea motorizărilor diesel din ofertă sunt conforme cu Euro 5, iar doar propulsoarele 2.0 BlueHDI sunt Euro 6.

Peugeot 508 a primit un facelift discret şi motorizări Euro 6

Nivelul de echipare Access, cel de la care se pleacă în gama Peugeot 508, include dotări precum airbag-uri frontale şofer şi pasager, airbag-uri laterale faţă, airbag-uri cortină, ABS, EBD, ESP cu Hill Assist şi detector presiune pneuri, radio CD cu MP3, USB, mufă AUX şi şase difuzoare. Lista continuă cu asistenţă la frânarea de urgenţă, aer condiţionat cu reglare manuală, banchetă spate rabatabilă, comenzi audio pe volan, computer de bord, cotieră centrală faţă, lumini de zi cu LED-uri şi elemente comune în industria auto la o maşină modernă, cum ar fi a treia lampă de stop, închidere centralizată cu telecomandă, lunetă cu degivrare, volan reglabil pe înălţime şi adâncime, reglaj electric pe înălţime al farurilor, sistem ISOFIX şi scaun şofer reglabil pe înălţime.

Interiorul lui 508 a fost schimbat subtil odată cu facelift-ul şi are un bord mai simplu şi materiale de calitate superioară.

Nivelurile de echipare intermediare, Active şi Allure, aduc dotări precum handsfree cu Bluetooth, climă automată pe două zone, touchscreen, tempomat şi limitator de vieză, sistem de navigaţie, scaune faţă încălzite, acces şi pornire fără cheie, frână de mână electrică şi alte dotări obişnuite în segmentul D.

Peugeot vrea să crească preţurile la nivelul modelelor Volkswagen: "Maşinile noastre sunt la fel de bune"

Echiparea de top a lui 508 include faruri Full LED cu asistent de fază lungă.

Dotările cu adevărat interesante le găsim pe versiunea de top, GT, care prezintă faruri Full LED cu asistent Smartbeam pentru faza lungă, sistem de monitorizare a unghiului mort, afişaj Head-Up Display, jante din aliaj cu diametru de 18 inch şi scaune faţă reglabile electric. Pachetul GT este completat de accesoriile specifice (ornamente exterioare şi interioare), senzorii de parcare faţă, scaunele îmbrăcate parţial în piele şi evacuarea dublă separată.

Facelift-ul lui 508 a schimbat dramatic partea frontală a modelului de clasă medie.

În comparaţie cu versiunea pre-facelift a lui Peugeot 508, modelul restilizat vine cu o altă parte frontală, blocuri optice frontale şi posterioare cu LED-uri (în funcţie de versiunea aleasă există şi Full LED), un interior inspirat de fratele mai mic 308 – cu planşa de bord simplificată folosind un ecran tactil pentru mutarea unor comenzi, materiale noi pentru habitaclu şi introducerea unor motorizări Euro 6.

MOTOR PUTERE
CUPLU
PEUGEOT 508 SEDAN PEUGEOT 508 SW
PREŢ 
(€ cu TVA)
+Automată PREŢ 
(€ cu TVA)
+Automată
ECHIPARE ACCESS
1.6 e-HDI Start-Stop 115 CP
240 Nm 
22.809 23.695 23.719 24.604
ECHIPARE ACTIVE
1.6 THP Start-Stop 165 CP
240 Nm
25.258 26.320 26.135 27.198
1.6 e-HDI Start-Stop 115 CP
240 Nm
24.814 25.699 25.814 -
2.0 HDI 140 CP
320 Nm 
25.499 - 26.573 -
2.0 BlueHDI Euro6 150 CP
370 Nm 
27.111 - - -
2.0 HDI 163 CP
340 Nm 
26.031 27.094 27.095 28.159
ECHIPARE ALLURE
1.6 THP Start-Stop 165 CP
240 Nm
- - 26.614 30.676
2.0 HDI 140 CP
320 Nm
28.604 - 29.978 -
2.0 BlueHDI Euro6 150 CP
370 Nm
30.216 - - -
2.0 HDI 163 CP
340 Nm
29.136 30.199 30.510 31.573
2.0 BlueHDI Euro 6 180 CP
400 Nm 
31.811 - - -
ECHIPARE GT
2.0 BlueHDI Euro6 180 CP
400 Nm
- 35.390 - -
2.2 HDI 204 CP
450 Nm
- 35.929 - 37.303

*oricărei variante i se aplică un discount de 1.500 de euro din preţul de listă cu TVA inclus până la 30.11.2014, conform ofertei promoţionale Peugeot.

Peugeot 508 facelift vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Peugeot 508
2.0 HDI Active
140 4.4 9.8 25.499
Citroen C5
2.0 HDi Seduction
140 5.7 10.6 25.000
Hyundai i40
1.7 CRDi Highway
136 5.1 10.3 25.238
Kia Optima
1.7 DSL Classic
136 5.1 10.3 21.024
Mazda6
2.2 CD 150 Emotion MT
150 4.2 9.0 23.690
Opel Insignia
2.0 CDTI 142 CP Ecotec
142 3.7 10.5 22.970
Renault Latitude
2.0 dCi Privilege
150 5.3 10.3 24.800
Skoda Superb
2.0 TDI MT6 Active
140 4.6 10.0 21.946
Toyota Avensis
2.0 D-4D Executive
150 5.4 8.9 26.772
Volkswagen Passat
2.0 TDI BlueMotion Trendline MT6
150 4.1 8.7 25.484
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii
  • Suleyman Cunoscatoru, miercuri, 05.11.2014 18:04

    Mazda 6 pare sa fie cea mai inteleapta alegere din tabelul postat la concurenta.

  • abc, miercuri, 05.11.2014 20:09

    "nasoala" "frantuzeasca = pese proaste si scumpe" :DDD mai bine Passat :DDDDDDDDDDDDDDDDDDD

  • @Suleyman, miercuri, 05.11.2014 20:30

    Uita-te mai bine. Passatul sta mai bine la majoritatea criteriilor. Oricum, din tabel se vede ca Citroen e un model imbatranit, Opel o masina grea, Toyota traieste in lumea virtuala a dealerilor din Romania iar coreenii au diferene de pret foarte mari pentru aproape aceeasi masina.

  • Suleyman Cunoscatoru, miercuri, 05.11.2014 23:49

    Daca ziceam VW imi sareati in cap. Oricum Mazda 6 o consider superioada Passatului B7. Diferenta de pret intre Hyundai si Kia, consta in faptul ca una are mai multe dotari si cealalta este cheala. Executive este full. Iar politica lor de discounturi fata de pretul din tabel, le scade cu cateva mii pretul, astfel au preturi asemanatoare, insa oricum Hyundai va fi putin mai scump. Insignia este si a fost superba, insa tot ii lipseste ceva (greutate, performante, consum, etc). Latitude (are vanzari slabe si e un Samsung koreean). Skoda Superb (demodata, primesti doar multa masina la pret ok) Avensis (fata de generatia trecuta, arata bine, insa tot booring este) C5 (nu-mi place si oricum e vechi deja).

  • CGI, joi, 06.11.2014 01:29

    @sebastiantoma "Facelift-ul lui 508 a schimbat dramatic partea frontală a modelului de clasă medie." http://dexonline.ro/definitie/dramatic

  • unu', joi, 06.11.2014 05:57

    @CGI - romanii in marea lor majoritate s-au tiganizat ( dupa vorba , dupa port ), ceilalti, s-au americanizat ( vezi cazul de fata ), stilul de dialog al romanilor ( mai ales de dupa '90 ) este de a vorbi, cum aud la Tembelizor ( tradus aiurea cu subtitrare - in toate tarile Civilizate, filme sunt dublate ). La subiect : Mazda 6 - the best choice, everyway you look at it ( sa fiu in asentimentul.... dar eu sunt un simplu comentator pe aici ;-) )

  • mog, joi, 06.11.2014 10:54

    bai suleyman, tu te`ai uitat in tabelul ala macar 5 secunde? insignia are cel mai mic consum dintre toate afisate acolo. lasa aberatiile cu " are consum mare"

  • dan_grc, joi, 06.11.2014 14:12

    @unu Nu toate practicile din țările civilizate sunt neapărat bune sau eficiente, dupa părerea mea dublarea filmelor este o mare tampenie, adică sa fii italian si sa nu știi vocea lui De Niro sau Al Pacino...subtitrarea este sfânta, chiar si cu greșeli.Scuzați off topicul.

  • Adrian, joi, 06.11.2014 16:11

    Nice comment.. CGI :) Legat de MAzda 6, da.. o masina foarte frumoasa. Dar pacat de interior, care nu e rau, dar e ramas in urma, si pacat de zona ecranului central. Urat design, urat ecran.

  • lorinczi.thomas, joi, 06.11.2014 16:12

    @CGI, http://dexonline.ro/definitie/dramatic Acelasi link, dar vezi a 4-a definitie.

  • Adrian, joi, 06.11.2014 16:15

    De ce nu au ales acelasi design cu tableta ca la Mazda3... doar ei stiu. Probabil din motive de costuri. Cu o zona si un ecran central diferite, si eventual cu un volan diferit, Mazda6 avea sanse sa devina best buy in clasa sa, la cum arata.

  • Suleyman Cunoscatoru, vineri, 07.11.2014 10:43

    @mog: Sa nu te uiti niciodata in fisa tehnica la consum :). Vezi caodul facut de americani celor de la Hyundai si Kia :D

  • Andrei, duminică, 09.11.2014 21:29

    Sa o dam pe politica,VW e la putere,poate iese cine trebuie in turul doi si mai apare si la noi ceva industrie de masini straina,si acum imi aduc aminte cum am refuzat construirea uzinei Mercedes pe teritoriul tarii noastre,noi nu vrem sa evoluam ci sa mergem tot mai in jos. IOHANNIS PRESEDINTELE LUCRULUI BINE FACUT !