Prețuri Volkswagen Tiguan facelift în România: start de la aproape 24.500 de euro

Publicat marţi, 08.09.2020 16:32 de Cornel Șocariciu

Volkswagen Tiguan facelift poate fi comandat și pe piața din România. SUV-ul compact dezvoltat de nemți are un preț de pornire de 24.479 de euro. Versiunea plug-in hybrid și varianta de performanță R încă nu sunt disponibile.

La începutul lunii iulie, Volkswagen a publicat primele imagini și detalii referitoare la Tiguan facelift. SUV-ul de clasă compactă dezvoltat de producătorul german propune atât noutăți estetice, cât și o serie de îmbunătățiri în dreptul sistemelor de siguranță și asistare. În plus, liderul gamei SUV din portofoliul producătorului german va fi disponibil atât cu o motorizare plug-in hybrid, cât și într-o versiune de performanță R.

Acum, nemții au publicat lista de prețuri a lui Volkswagen Tiguan facelift pentru piața din România. Pentru moment, constructorul propune versiunile de echipare Base, Life, Elegance și R Line, urmând ca în perioada următoare să facem cunoștință și cu Tiguan R facelift. De asemenea, din oferta de lansare lipsește și varianta plug-in hybrid.

Cel mai accesibil Volkswagen Tiguan facelift va fi echipat cu motorul pe benzină de 1.5 litri cu 130 de cai putere și transmisie manuală cu șase trepte. Prețul de pornire pentru această variantă va fi de 24.479 de euro.

A doua variantă a motorului pe benzină de 1.5 litri va livra 150 de cai putere și va putea fi comandată fie cu o cutie manuală cu șase trepte, fie cu una automată cu șapte rapoarte.

Cei care preferă unitățile diesel vor putea comanda motorul de 2.0 litri TDI în versiuni de 150 CP sau 200 CP. Indiferent de varianta de putere aleasă, propulsorul diesel va fi oferit exclusiv cu o transmisie automată. Opțional, clienții vor putea alege și sistemul de tracțiune integrală 4Motion. Cel mai accesibil Tiguan facelift cu motor diesel este disponibil cu echiparea Life și are un preț de pornire de 32.187 de euro. 

Pentru varianta de 2.0 litri TDI cu 200 CP, transmisia automată și sistemul de tracțiune integrală sunt oferite standard.

VOLKSWAGEN TIGUAN FACELIFT: VERSIUNI, DATE TEHNICE ȘI PREȚURI

Cei care vor alege versiunea entry-level Base vor primi, printre altele, următoarele echipatemente: oglinzi exterioare și mânere pentru portiere în culoarea caroseriei, cotieră centrală față, schimbător de viteze îmbrăcat în piele, scaune față cu reglaj manual pe înălțime, tapițerie din stofă Quad Paper, sistem de frânare de urgență, asistent pentru menținerea benzii de rulare, sistem pentru monitorizarea pietonilor, aer condiționat, sistem pentru controlul automat al luminilor, frână cu funcție Auto Hold, oglinzi exterioare reglabile electric și încălzite, senzor de ploaie, sistem audio cu opt incinte, sistem de infotainment cu ecran tactil de 6.5 inch, jante din oțel cu diametrul de 17 inch, faruri cu LED și volan îmbrăcat în piele. 

VOLKSWAGEN TIGUAN FACELIFT VERSUS PRINCIPALII CONCURENȚII*
PUTERE
(CP)
CONSUM MIXT
(litri/100 km)
ACCELERAȚIE 0-100
(secunde)
PREȚ DE LISTĂ
(cu TVA)
Citroen C5 Aircross
1.5 litri diesel, Aut
Feel
130 3.9 10.6 27.300
Ford Kuga
1.5 litri diesel, Aut
Trend
120 5.4 12 27.650
Hyundai Tucson fl
1.6 litri diesel, Aut, 4x4
Style
136 5.1 12 31.238
Kia Sportage fl
1.6 litri diesel, Aut
Plus
136 4.7 11.8 23.770
Nissan Qashqai
1.5 litri diesel, Aut
Acenta
116 4.0 13 24.370
Opel Grandland X
1.5 litri diesel, Aut
Selection
130 3.9 12.3 24.000
Peugeot 3008
1.5 litri diesel, Aut
Active
130 4.0 12.6 25.545
Renault Koleos fl
1.5 litri diesel, Aut
Zen
116 4.2 11.7 23.900
Seat Ateca
2.0 litri diesel, Aut
Style
150 4.6 8.8 28.414
Skoda Karoq
1.6 litri diesel, Aut
115 4.6 11.1 25.635
Volkswagen Tiguan fl
2.0 litri diesel, Aut
Life
150 4.5 n/a 32.187
*modele cu motorizări echivalente sau apropiate