PREVIEW: Avancronica Marelui Premiu al Malaeziei

Publicat joi, 07.04.2011 11:56 de Daniel Popescu

Red Bull şi Sebastian Vettel sunt favoriţi în cursa de la Sepang, însă ploile prognozate în acest weekend ar putea reprezenta adversari mai greu de învins decât McLaren şi Ferrari.

Formula 1 îşi îndreaptă întreaga atenţie spre Marele Premiu al Malaeziei de la sfârşitul acestei săptămâni, după ce Red Bull Racing a dominat fără emoţii cursa inaugurală de la Melbourne.

Maniera în care Sebastian Vettel a câştigat etapa din Australia a determinat comunitatea din jurul Marelui Circ să se întrebe mai degrabă care va fi diferenţa dintre Red Bull şi rivali, şi nu dacă McLaren sau Ferrari vor reuşi să câştige.

Totuşi, pe lângă natura circuitului, ploile prognozate pentru acest final de săptămână la Kuala Lumpur ar putea încurca planurile şi ar putea aduce mult spectacol şi rezultate surprinzătoare.

 

NOUTĂŢI TEHNICE

Întrucât este doar a doua cursă a sezonului şi aceasta va avea loc departe de fabricile din Europa, update-urile majore vor lipsi cu desăvârşire de pe monoposturi.

Principalul subiect de discuţie de natură tehnică este dacă Red Bull Racing va utiliza sistemul KERS, după ce în Australia a decis să renunţe la acesta din cauza problemelor de fiabilitate. O decizie finală va fi luată după antrenamentele libere de vineri şi ar putea cântări mult în rezultatele cursei, datorită avantajului major al tehnologiei pe cele două linii drepte lungi. Chiar dacă a demonstrat că deţine în continuare cel mai rapid monopost, Red Bull ar putea avea probleme încă de la start dacă nu va utiliza KERS.

Între timp, celelalte echipe vor aduce doar update-uri minore pentru îmbunătăţirea aerodinamicii, cu excepţia celor de la Hispania, care vor introduce o nouă aripa fată cu ajutorul căreia speră să obţină accesul în cursă.

 

CIRCUITUL DE LA SEPANG

Cursa din Malaezia este considerată adevăratul start al noului sezon, datorită faptului că circuitul de la Sepang are caracteristici apropiate de cele regăsite în restul sezonului. În plus, acesta beneficiază de două linii drepte foarte lungi, acolo unde viteza de top va avea o importanţă mai mare, la fel ca şi sistemul KERS şi modul de utilizare al aripii spate ajustabile.

Iată principalele caracteristici ale circuitului de la Sepang:

 

Caracteristici tehnice ale circuitului de la Melbourne:

 Lungime tur
 5.543 km
 Numar tururi
 56
 Distanta totala
 310.408
 Viteza maxima
 310 km/h
 Viteza medie
 205 km/h
 Nivel maxim forta g
 4G
 Forta de apasare aerodinamica
 ridicata
 Uzura franelor
 medie
 Acceleratie la maxim
 70%
 Apasarea pedalei de frana
 14%


STRATEGIILE PENTRU PNEURILE PIRELLI

Temperaturile ridicate şi umiditatea excesivă din Malaezia vor exacerba strategiile pentru pneuri. La fel ca în Australia, Pirelli va furniza echipelor pneuri cu constituţie soft (galbene) şi hard (argintii), însă producătorul italian anticipează o diversificare majoră a strategiilor. Astfel, Pirelli anticipează că piloţii vor efectua trei sau chiar patru opriri la boxe pe parcursul cursei, însă există şanse mari ca strategiile să fie bulversate de potenţialele averse de ploaie care apar frecvent în această ţară.


REGULAMENTUL ARIPII SPATE AJUSTABILE

Posibilitatea de a ajuta aripa spate ar putea juca un rol mai important în Malaezia comparativ cu cursa de debut din Australia, datorită celor două linii drepte foarte lungi.

Zona de detecţie pentru aripa spate ajustabilă, adică poziţia în care un pilot trebuie să fie la cel mult o secundă în spatele unui rival pentru a-şi activa sistemul, a fost stabilită la 207 metri înainte de ultimul viraj al circuitului (15). Dacă va respecta regulă, pilotul respectiv va putea activa aripa spate ajustabilă pe tot parcursul liniei drepte de start sosire, cu excepţia primilor cinci metri de după ultimul viraj. Linia dreaptă de start-sosire a circuitului de la Sepang are o lungime de 928 de metri, ceea ce înseamnă că aripa spate ajustabilă va putea fi folosită pe parcursul a 923 de metri.


INFORMAŢII METEO

Antrenamentele libere de vineri se vor desfăşura cel mai probabil pe un circuit uscat, însă situaţia se va schimba radical pe parcursul weekendului. Sâmbătă după-amiaza sunt aşteptate furtuni puternice chiar în timpul calificărilor, motiv pentru care se anticipează că grila de start va include câteva surprize majore. Ploile vor reveni în dimineaţa zilei de duminică, iar în timpul cursei şansele de averse vor fi mai mici decât sâmbătă, însă chiar şi în aceste condiţii ploile nu pot fi excluse din "meniul" Marelui Premiu. În ansamblu, există şanse foarte mari ca vremea să joace un rol crucial în rezultatele finale ale cursei.


ŞTIRI ESENŢIALE PE SCURT

  • Daniel Ricciardo va pilota pentru Toro Rosso în prima sesiune de antrenamente libere în locul lui Sebastien Buemi;
  • italianul Davide Valsecchi va urca la volanul unui monopost Lotus în prima sesiune de antrenamente libere în locul lui Heikki Kovalainen


REZULTATE ÎN ULTIMII CINCI ANI

În ultimii cinci ani, niciun pilot nu a reuşit să-şi adjudece două victorii în Malaezia, în primul rând datorită schimbărilor succesive ale polilor de putere din competiţie.

 Sezon  Castigator
 2010  Sebastian Vettel (Red Bull)
 2009  Jenson Button (Brawn GP)
 2008  Kimi Raikkonen (Ferrari)
 2007  Fernando Alonso (McLaren)
 2006  Giancarlo Fisichella (Renault)


STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL MALAEZIEI

  • Sebastian Vettel (Red Bull) a câştigat ultimele trei curse de Formula 1 şi ar fi câştigat ultimele cinci curse dacă nu ar fi abandonat din motive tehnice în cursa din Coreea de Sud;
  • Vettel a obţinut un loc pe prima linie a grilei de start în fiecare dintre ultimele şase Mari Premii. Recordul este deţinut de Michael Schumacher, cu opt clasări de gen între Franţa 2002 şi Australia 2003; dacă va termina pe podium, Vitaly Petrov (Renault) va obţine în două curse mai multe puncte decât în tot sezonul precedent;
  • în 12 Mari Premii desfăşurate în Malaezia, Ferrari a obţinut cinci victorii şi şapte pole position-uri (dintre care cinci sunt trecute în dreptul lui Michael Schumacher). Jumătate dintre curse s-au terminat cu duble: Ferrari în 1999 şi 2001, Williams în 2002, Renault în 2006, McLaren în 2007 şi Red Bull în 2010;
  • Lewis Hamilton a câştigat de fiecare dată puncte în Malaezia;
  • Michael Schumacher deţine toate recordurile pentru Malaezia: cinci pole position-uri, cinci podiumuri şi trei victorii intre 1999-2004;


PROGRAM

Marele Premiu al Malaeziei se va desfăşura conform următorului program (toate orele sunt valabile pentru România):

 Eveniment  Ziua  Ora  Transmisii TV
 Antrrenamente libere 1
 vineri, 8 aprilie
 05:00  DigiSport
 Antrrenamente libere 2
 vineri, 8 aprilie  09:00  DigiSport
 Antrrenamente libere 3
 sambata, 9 aprilie  08:00  DigiSport
 Calificari  sambata, 9 aprilie  11:00  DigiSport
 Cursa  duminica, 10 aprilie
 11:00  DigiSport

  • Bishuc, joi, 07.04.2011 13:06
    Talent si ploaie

    Este un circuit pentru pilotii foarte talentati, pentru cei norocosi si pentru cei care au monoposturi stabile pe ploaie. O sa avem spectacol, oricum

  • Bishuc, joi, 07.04.2011 13:11
    Regia TV

    Ca spectacol TV este foarte importanta regia, unghiurile de filmare, regia de montaj. Din punct de vedere al transmisiei TV multe curse au fost compromise din cauza regiei de transmisie. Atunci Miki Alexandrescu era un ados necesar precum piperul in supa de rosii.

  • janick, joi, 07.04.2011 13:43
    Shumi...

    ...numai daca va fi ajutat de Vettel&Alo&Hami&comp. va mai face spectacol!

  • dmd, joi, 07.04.2011 17:41

    Daca ploua asa cum sunt previziunile inseamna ca nu putem face predictii.

  • bernd, joi, 07.04.2011 23:02
    Predictii

    Si pe uscat si pe pista umeda, favorit este Vettel, dar numai daca monopostul RBR e setat corect(pt ploaie).Daca Vettel invinge aici atunci sezonul va fii banal