Previzibil, avem un nou termen pentru autostrada Sibiu - Piteşti: 2023

Publicat duminică, 10.01.2016 11:25 de Daniel Popescu

Chiar credeaţi că lucrările la autostrada Sibiu - Piteşti vor fi terminate în 2020? Autorităţile ne "liniştesc": cel mai important proiect de infrastructură ar putea fi gata abia la sfârşitul anului 2023.

Sfârşitul anului trecut a adus câteva veşti importante cu privire la construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti, de departe cel mai important proiect de infrastructură din România pentru următorii ani.

Autorităţile s-au ambiţionat să anunţe că lucrările vor începe în 2016, cu un an mai devreme decât termenul stabilit iniţial, iar lucrurile părea oarecum să meargă în direcţia bună după

selectarea traseului cu 9 tuneluri. Totul cu scopul că autostrada să poată fi inaugurată până în 2020, anul menţionat şi de Dacia ca termen adecvat pentru acest proiect.

Numai că începutul acestui an vine cu veşti nu tocmai plăcute. Potrivit unui document oficial al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), autostrada ar urma să fie finalizată abia în ultima parte a anului 2023, adică cu trei ani mai târziu.

Pe hârtie, planul este unul greoi: studiile de fezabilitate vor fi terminate în 2016, pentru ca în perioada iulie - septembrie 2017 să fie semnat contractul de finanţare. În octombrie - decembrie 2017 va începe implementarea proiectului de finanţare, iar primele contracte pentru lucrări se vor semna în prima parte a anului 2018.

Astfel, lucrările la autostrada ar trebui să dureze 5 ani, un termen destul de optimist în contextul dificultăţilor traseului, în special pe cele trei segmente de mijloc, cu cele 9 tuneluri. Valorea totală a investiţiei este de peste 1.67 de miliarde de euro, însă cel mai probabil suma va creşte până la finalizarea proiectului.

Via Profit

  • vrajitorul, duminică, 10.01.2016 17:59

    Dupa o luna a mai crescut cu trei ani , dupa un an va creste cu 36 de ani , nepotii nepotilor nostri nu va mai avea nevoie de ea ...

  • unckle, duminică, 10.01.2016 19:58

    frustrant este ca nu auzim de nici un individ intrat la puscarie pentru banii irositi (ca "furati" este cam dur.. )

  • DanG, luni, 11.01.2016 20:54

    Sa nu uitam ca intre sebes si sibiu, banda din dreapta e varza in multe locuri. Va trebui refacut ce s-a construit pana acum. Vai si-amar.

  • antonny, luni, 11.01.2016 21:44

    ATENTIE ROMANII !!!!!! 50% din populatie va avea de suferit foarte grav daca autostrada asta nu va fi facuta intr-un ritm foarte agresiv si Dacia pune picioarul sa plece in alta parte