Prim contact cu Kia Stinger, cel mai rapid Kia din istorie: grand tourer cu aspirații premium

Publicat vineri, 08.12.2017 09:44 de Cornel Șocariciu

Kia Stinger a fost lansat oficial și în România. Am "testat" modelul constructorului asiatic, iar primele semne sunt bune. Rămâne de văzut dacă publicul se va orienta către showroom-urile Kia sau dacă va opta, în continuare, pe soluțiile producătorilor premium.

Kia Stinger, cel mai rapid model de serie produs până în acest moment de constructorul asiatic, a ajuns și pe piața din România. Reprezentanții mărcii în țara noastră au organizat un eveniment de lansare pe circuitul MotorPark de la Adâncata, județul Ialomița.

Da, același "teren" pe care în urmă cu doar două săptămâni "tăvălisem"

noul Civic Type R și supercarul NSX. Dar acum, datele problemei s-au modificat complet, întrucât Kia Stinger face parte din categoria GT-urilor (grand tourer), modele gândite pentru a parcurge distanțe mari într-un timp scurt fără să te simți epuizat.

Stinger a fost desenat și proiectat de centrul Kia din Frankfurt, dar locul în care a fost educat modelul asiatic se numește Nurburgring. Iar de acest lucru ne-am convins și noi pe circuitul Motorpark. După cum cred că ați intuit deja, aceeași echipa de instructori din cadrul școlii de pilotaj Smart Driving s-a aflat alături de noi și pe parcursul evenimentului dedicat lansării noului Stinger.

Stinger poate fi comandat pe piața din România începând cu 33.800 de euro cu TVA. Modelul asiatic este disponibil cu un motor pe benzină de 2.0 litri care produce 255 de cai, cu un motor diesel de 2.2 litri și 200 de cai sau cu un propulsor V6 de 3.3 litri capabil să-ți ofere 370 CP. mai multe despre versiunile disponibile poți afla aici.

Aproximativ 15 minute am avut la dispoziție să simțim cum rulează cel mai rapid Kia din istorie. Pe circuitul Motorpark au fost aduse versiuni echipate cu unitatea V6, dar și exemplare diesel. În cazul versiunii V6, Kia îți oferă un Stinger echipat cu un sistem de tracțiune integrală și cu o cutie automată cu 8 rapoarte, dezvoltată in-house. De asemenea, Stinger V6 3.3 este oferit doar în versiunea de echipare GT (48.195 de euro cu TVA).

După un prim tur de circuit am realizat rapid că Stinger este un grand tourer cu alura unei limuzine și nu grand tourer cu AND super-sportiv, așa cum este el prezentat în numeroasele teste video pe care le poți găsi pe YouTube. Nu știu cât de tare sau în ce condiții au mers oamenii ăștia, dar e cert că cele două tone ale mașinii nu-ți vor da niciodată impresia că mergi cu o sportivă. Evident, acest lucru nu trebuie luat negativ. Pentru că Stinger exact asta trebuie să fie: un GT.

Scaunele sunt extrem de confortabile, direcția oferă feedback excelent, iar cei 370 de cai putere îți oferă resursele de care ai nevoie pentru a parcurge un drum București - Viena fără prea multe bătăi de cap. Transmisia nu iese în evidență cu nimic special, dar sistemul de frânare semnat Brembo îți oferă încrederea că poți realiza un timp decent pe circuit.

Kia Stinger este disponibil în România în trei versiuni de echipare: Trend Line, GT Line și GT. Singura versiune care poate fi comandată exclusiv cu propulsie (roți motrice spate) este cea echipată cu motorul pe benzină de 2.0 litri. În rest, Kia pune la dispoziție opțional și un sistem de tracțiune integrală. 

Iar dacă exteriorul lui Stinger nu te cucerește, sunt șanse mari ca habitaclul să te determine să-ți schimbi puțin părerea despre modelul sud-coreean. Materialele sunt plăcute la atingere și îți induc o stare de model cu "aspirații premium". Elementele sunt finisate plăcut, plasticele sunt moi, iar tapițeria din piele Nappa dă un plus de culoare pastelului gândit de designerii Kia.

Cu toate acestea nu ai cum să nu observi că producătorul sud-coreean a tras cu ochiul în curțile Mercedes-Benz și Audi când a proiectat interiorul lui Stinger. Partea de sus a consolei centrale seamănă izbitor cu soluția folosită de Mercedes-Benz, în timp ce zona inferioară are influențe din gama Audi. Și protecțiile difuzoarelor ne duc cu gândul la cele din Clasa S. Rămâne de văzut cum se vor înțelege materialele folosite de Kia în războiul împotriva timpului.

Din punctul meu de vedere, Kia Stinger este un vector de imagine important pentru constructorului asiatic. Coreenii au vrut să demonstreze că pot să facă un model gata să iasă din lumea de mijloc și să-i atace frontal pe cei cu ștate vechi. Stinger o să joace în hora în care acum se evidențiază Volkswagen Arteon. Dar sud-coreeanul o să atragă privirile cu un preț mai bun și cu faptul că poate fi comandat cu propulsie.

Dar în același timp, Stinger are calități să urce pe scenă și să facă un trio alături de BMW Seria 4 Gran Coupe și Audi A5 Sportback. Rămâne de văzut câți oameni vor da "logo-ul din mână" și își vor îndrepta atenția către showroom-urile Kia.

MOTORIZĂRI
(Date tehnice complete AICI)
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Trend Line GT Line GT
2.0  Benzină
255 CP
Aut8/RWD 33.800 37.783 -
3.3 V6 Benzină
370 CP
Aut8/AWD - - 48.195
2.2  Diesel
200 CP
Aut8/RWD
Aut8/AWD
35.688
37.426
39.389
41.126
-
-

NOUL Kia Stinger vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Kia Stinger
2.2 diesel, Aut, Trend Line
200 5.6 7.6 35.688
Volkswagen Arteon
2.0 diesel, Aut, Elegance 
190 4.7 8.0 39.013
Opel Insignia
2.0 diesel, Aut, Innovation
170 5.5 8.9 27.600
Ford Mondeo
2.0 diesel, Aut, Titanium
210 4.8 7.9 31.200
Volkswagen Passat
2.0 diesel, Aut, Comfortline
190 4.6 7.7 31.092
Mazda 6 facelift
2.2 diesel, aut, Revolution Top
175 4.8 8.4 32.790
Peugeot 508
2.0 diesel, Aut, Allure
180 4.2 8.5 30.135
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Kirotractor, vineri, 08.12.2017 11:08

    Atractivă premiera coreeană, c-un preț corect și fără îndoială fiabilă-n perspectivă, dar tot îmi pare prea mare la aproape 5 m lungime - la modul absolut, dar și relativ (toate testele de pînă acum îi reproșează spațiul interior mic... în raport cu dimensiunile, clar.) Bine zice Cornel că *Rămâne de văzut câți oameni vor da "logo-ul din mână"*, dar după mine sînt și alți factori mai puțin snobo-subiectivi care vor limita expansiunea Kia în segmentul ăsta de nișă-n definitiv. - cilindreea nu prea euro-friendly a versiunii V6 (3,3 l) - fiindcă nu doar la noi taxele/impozitele cocoșează pe amatorii de sportive nu chiar exorbitante ca preț (evident că m-ar contrazice eventuala reducere a impozitelor cilindreelor mari de către parlamentarii noștri, mulți posesori de V6/8/12.) - că tot veni vorba de preț, există totuși alternative comparabile (Ford Mustang 2.3 / 5.0 l de ex.) - OK, nu chiar în același segment, dar vb. de sportive-n general - consumul inacceptabil de mare nu doar al V6-ului, ci și al L4-ului, cu cca. 30% mai mare decît al concurentelor - mai scumpe, ce-i drept. În fine, ca și-n cazul taxelor, clar că unui proprietar de Bentley să zicem îi e egal că arde 12 sau 22 l/100km, dar cînd îți permiți *doar* un GT de 35-48 mii euro te mai holbezi totuși și la indicatorul ăla cu pompă-n peisaj.

  • Andy, vineri, 08.12.2017 11:13

    @Kiro Ai si n-ai dreptate la faza cu cilindreea, ca tot veni vorba de Mustang. Stii ce motorizare e cea mai vanduta in Europa? V8-ul: http://www.roadandtrack.com/car-culture/buying-maintenance/news/a30502/ford-mustang-europe-sales/ http://www.businessinsider.com/the-ford-mustang-v8-is-more-popular-among-mustang-buyers-in-europe-than-it-is-in-the-us-2015-8 70% dintre europeni au ales V8-ul. E un procent imens. Adevarul e ca nu iti iei Mustang sa mergi cu motorasul ala 2.3 EcoBoost L4... P.S. Taxa pe cilindree s-ar putea sa fie eliminata si in Romania in urmatorul an. Era o stire chiar pe AM acum vreo doua saptamani.

  • Kirotractor, vineri, 08.12.2017 11:36

    @Andy: Și tu ai partea ta de dreptate, nu doar eu - fiindcă adevăru-i rareori pur și niciodată simplu. :-) Ex.: știam de proiectul legii auto în sens de... auto-chiverniseală a parlamentarilor, la fel de predilecția europenilor pt V8-ul Mustang. ...Nu însă peste tot, fiindcă-n unele țări (cum e Franța cu malus-ul ei CO2 de 10.000 euro pt. asemenea 5.0 V8, plus o penalitate anuală constantă) preferat e 2.3-ul. Nici Stinger-ul nu va avea deci o soartă ușoară pe piețe restrictive - în scopuri pur politicianist-aburitoare de fapt, fiindcă putred-bogații nu vor fi niciodată afectați de vreo taxă. ...Inclusiv din motivul că nu vor cumpăra niciodată Kia. ;-)

  • zexe, vineri, 08.12.2017 13:15

    Mi se pare mie sau ....bordul e de inspiratie mercedes?

  • bla bla, vineri, 08.12.2017 14:38

    Kirotractor nu trebuie sa fii snob sa alegi un BMW spre ex. in locul acestui Stinger.Acest model se va deprecia mult mai rau decat un BMW. E si asta un motiv in favoarea unui concurent german.

  • @ bla bla bla, vineri, 08.12.2017 16:05

    s-ati iei bmw sa te gandesti la depreciere=snob, ca sa fiu delicat, a te .. pe tine nu inseamna calitatea vietii, doar chiloti patati (si ma refer la fomistii care-si baga mai mult de jumatate din venituri intr-o tabla) Multi nu inteleg ca la 2000 euro/luna, un megane e maximul pe care si-l pot permite, iar multi posesori de premium germane nu castiga nici macar 1000.

  • mm, vineri, 08.12.2017 16:14

    imi place, chiar daca la interior seamana cu x sau y (faptul ca are aeratoare rotunde nu inseamna ca si seamna cu m, daca le-ar fi avut patrate, ar fi semanat cu a), singura ei problema este ca cel putin in ro se loveste de mentalitatea de parvenit, respectiv o vreau premium dar sa consume putin, eventual 0 taxe

  • bla bla, vineri, 08.12.2017 17:15

    @@bla bla bla Sa inteleg ca daca ai 50k euro sa dai pe o masina nu trebuie sa te intereseza cat o sa valoreze masina ta peste 3-4 ani, cand vrei sa o vinzi?N-am zis ca e principalul factor, dar e destul de important, zic eu. Si asta nu e doar la noi.Vezi si site-urile auto straine, gen Carscoops.Ai sa vezi ca si americanii zic ca nu o sa aiba prea mult succes acest model tocmai datorita valorii de revanzare

  • dan_grc, vineri, 08.12.2017 17:30

    Ma uit la modelul asta si-mi dau seama cat de mult au progresat coreenii, care acum 20 - 25 de ani erau la nivelul vietnamiezilor in materie de masini, adica zero.

  • nume, vineri, 08.12.2017 22:46

    Mama, cat de tare e asta. Dupa un singur tur pe circuit... gata, s-a si dat verdictul: e GT! Dar e GT d-ala cu alura unei limuzine si nu GT cu AND super-sportiv. Acum ce o fi ala AND si de cand o masina de 370 CP e super-sportiva... numai baietii de la automarket stiu. Apropo, un GT, prin definitie, este o masina de lux. Asadar, deci si prin urmare, GT si aspiratii premium se bat cap in cap. In mod traditional, la fel si ideea de 4 usi si GT.

  • Kirotractor, duminică, 10.12.2017 10:12

    @ bla bla: Corect, deprecierea e și ea un factor în opțiunea cumpărării - uneori determinant, dar nu întotdeauna. Calculele sînt oricum prezumtive în cazul mașinilor noi, dar și Stinger beneficiază de garanția enormă Kia (7 ani), care-i va limita pierderea de valoare - nu-i doar opinia mea, ci a multor specialiști.

  • AndreiRN, duminică, 10.12.2017 18:14

    Kia ofera o garantie de varf pt masinile lor si au dovedit o fiabilitate pe care multi alti o invidiaza.