Prima imagine cu exteriorul lui Mazda CX-8: noul SUV se lansează în Japonia până la sfârșitul anului
Noul Mazda CX-8 a primit o imagine oficială cu exteriorul înainte de lansarea programată pentru finalul anului. SUV-ul va fi disponibil inițial doar în Japonia cu motoare SkyActiv diesel și pe benzină.
Mazda a anunțat la sfârșitul lunii aprilie că va lansa un model nou pe nume CX-8 care va completa gama de SUV-uri și care în faza inițială va fi comercializat doar pe piața din Japonia.
La vremea respectivă, Mazda a publicat și o imagine cu interiorul pentru a înțelege că noul model va avea 7 locuri, iar acum constructorul japonez ne oferă și prima imagine cu exteriorul.
CX-8 va deveni modelul de referință al celor de la Mazda pe piața din Japonia, iar acesta va avea o lungime de 4.9 metri și 1.7 metri înălțime, cu un ampatament de 2930 mm. Astfel, chiar dacă este mai scurt decât Mazda CX-9, care are o lungime de 5.1 metri, noul CX-8 va avea un ampatament ușor mai mare.
Potrivit primelor informații, propulsia noului SUV va fi asigurată de motoare din gama SkyActiv, diesel și benzină, asociate unor cutii manuale sau automate cu aceeași tehnologie. Japonezii au înaintat și o primă configurație: un diesel SkyActiv de 2.2 litri, asociat unei transmisii automate SkyActive Drive cu șase rapoarte.
Comercializarea noului CX-8 va începe spre sfârșitul acestui an, însă cel puțin pentru moment Mazda nu a oferit detalii despre disponibilitatea sa pe piața din Europa.
Via Mazda
Surprizaaa! Arata la fel ca CX-5! Cam ciudata alegerea de a scoate o masina atat de apropiata de CX-9. Pastreaza oare si un CX-7 ?