Prima schiţă a viitorului Honda Civic

Publicat marţi, 14.12.2010 11:52 de Sebastian Toma

Conceptul viitorului Honda Civic a fost prefigurat de o schiţă. Modelul va debuta în versiunea de preproducţie la Salonul Auto de la Detroit în 2011.

Honda a prezentat prima schiţă a conceptului care prefigurează viitorul Civic. Respectivul concept va debuta luna viitoare la Salonul Auto de la Detroit şi va fi, spun oficialii Honda, un model de preserie. Astfel, schiţa alăturată prezintă viitorul Honda Civic în esenţa sa. Trăsăturile principale ale modelului vor rămâne neschimbate, după moda vehicului concept Civic transformat aproape integral în realitate. Cei de la Honda aplică această regulă în cazul mai multor modele, iar iniţiativa nu este decât de apreciat.

Partea frontală prezintă o inspiraţie europeană, în timp ce profilul pare să fie mai apropiat de modelele vândute pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Cei de la Honda nu au prezentat informaţii oficiale despre noul lor model de clasă compactă, dar ne aşteptăm să aflăm mai multe în decursul următoarelor săptămâni. Forma generală a modelului aminteşte de actuala generaţie, iar partea frontală reprezintă un amestec între actualul Civic şi noul CR-Z, in timp ce profilul are un aer deosebit de agresiv, care ar putea să devină realitate.

În urmă cu şase luni, cei de la Honda spuneau că viitoarea generaţie a lui Civic va avea un aspect futurist. Judecând după aspectul acestui concept, putem spune că au avut dreptate. În mod evident, emisiile de CO2 vor fi reduse, odată cu consumul de carburant, iar modelul va încerca să îşi atingă rădăcinile în vederea atragerea unei baze de clienţi cât mai mari, care apreciau acest model pentru manevrabilitatea şi simplitatea sa.

Via | CarandDriver

  • tomita, marţi, 14.12.2010 14:14

    si ca reteta sa fie "magica" s-a adaugat si putin GT-R in partea frontala :D

  • BRR, marţi, 14.12.2010 15:09

    Mie partea frontala imi spune mai mult Hyundai decat GT-R. In fine, om vedea cand s-o lansa, sper sa nu fie o dezamagire. Si sper, totodata, s-o lase mai lejer cu hibridele si sa se ocupe mai serios si de motoarele clasice, cam neglijate in ultimii ani.

  • bbb, miercuri, 15.12.2010 13:37

    De obicei Hyundai copiaza dupa Honda.