Prima schiță de design cu interiorul noii Skoda Fabia. Debutează la începutul lunii mai
Constructorul ceh de automobile a publicat o schiță de design cu interiorul noii generații a modelului Fabia. Debutul oficial este programat pentru începutul lunii mai.
Noua generație Skoda Fabia debutează la începutul lunii mai, dar pentru a mai îndulci așteptarea, constructorul ceh de automobile a tot publicat informații și imagini cu prototipurile acoperite de camuflaj.
Acum a venit momentul să aruncăm o privire la interior, grație unei schițe de design tocmai dezvăluită.
Putem observa volanul cu două spițe, care a debutat odată cu noua Octavia, un ornament colorat care se întinde pe toată lungimea bordului și elementele cromate pentru deschiderea portierelor. Mai avem un display central generos și sistemul Virtual Cockpit. o premieră pentru modelul Fabia.
Acesta din urmă este o premieră pentru modelul Fabia, dar va fi inclus pe lista de opționale.
Noua generație Skoda Fabia este dezvoltată pe platforma MQB-A0 și este mai lungă și mai lată decât iterația pe care o înlocuiește. Acest lucru se traduce printr-un spațiu interior ceva mai mare, mai ales pentru pasagerii din spate.
via Skoda
Arata mai bine decât ID.3 și cred ca e superior calitativ.