Prima stație Tesla Supercharger din România va fi inaugurată în aprilie
Stația Tesla Supercharger din Timișoara, prima de acest fel din România, va fi inaugurată în cursul lunii aprilie după finalizarea lucrărilor în desfășurare. Alte trei stații vor fi instalate în țară în trimestrul al doilea.
La începutul lui 2021, Tesla a publicat o listă preliminară a orașelor din România în care va instala stații Supercharger.
Primul Supercharger din țară va fi instalat la Timișoara, iar lucrările ar urma să fie finalizate în luna aprilie, potrivit publicației economedia.ro. Stația este localizată în zona centrală a orașului, în fața hotelului Continental, și va avea șase prize de încărcare rapidă.
Tesla va mai avea stații de încărcare în București, pe șoseaua Pipera, la intersecția cu strada Moeciu. Va mai exista o stație în Pitești și o alta în Sibiu.
Constructorul american precizează pe site-ul său că aceste trei stații vor fi inaugurate în cursul celui de-al doilea trimestru, însă este posibil ca termenul iunie 2021 să fie depășit.
Via economedia.ro
-
Elon Musk, marţi, 30.03.2021 18:45
Șșșșt,sa nu afle nimeni,asta e gluma mea de intai a lu' aprilie pentru Edikk.
-
Statista, marţi, 30.03.2021 20:45
Number of charging stations for electric vehicles in Germany is 21,962 (39,538 points). Currently, two-thirds of the some 48 million cars on Germany's roads still run on gasoline and 31% on diesel; only 223,000 are fully battery electric vehicles. Germany houses 14,449 petrol stations (~100,000 points). ICE: there are 480 vehicles for every filling point BEV: there are 10 vehicles for every charging point. How many charging point should be necessary for 10 milion BEVs? Cam asta ar fi marea problema a BEV nu autonomia. PS Cineva sa-i traduca si lui Edikkk...
-
Edikkk, miercuri, 31.03.2021 06:29
Atât în Europa cât şi America, maşinile Tesla se pot încarca şi de la staţiile de încărcare non Tesla !!! gen Electrify America sau Ionity Doar celelalte maşini non Tesla nu se pot încarca la Super chargerele Tesla.
-
Seriff, miercuri, 31.03.2021 14:47
Asa si ? Neintersant, anul trecut s-au inmatriculat maxim 50 de masini Tesla in Ro, deci cui pasa?
-
MuresMures, miercuri, 31.03.2021 16:54
trenul electrificarii a plecat din statie...daca nu acum dar mai tarziu (10 ani) o sa fim pe el sigur.
-
Seriff, miercuri, 31.03.2021 17:48
@Mures Mures, stai linistit, momentan tot termicul este baza, electricul nu renteaza, pretul este mare, timpii de incarcare mari, complicat de incarcat la statii publice, sansele de revanzare sunt 0, iar dupa ce iese masina din garantie e ruleta totala, asa ca stai linistit.
-
@azomures azomures, miercuri, 31.03.2021 18:05
In 10 ani ori renuntam complet la masini,ori se relaxeaza normele de poluare,electricele n-au niciun viitor,mult prea scumpe,autonomia reala mult prea mica si fara nicio posibilitate de imbunatatire.Vb de masini,nu de trotinete pe patru roti pentru oras.Acum ma duc sa descarc Tir-ul pe motorina :)
-
@MuresMures, miercuri, 31.03.2021 18:16
Stai linistit, tu esti tot cu pluta. Pe Mures probabil.
-
Seriff, vineri, 02.04.2021 16:58
Am facut azi plinul la diesel, imi arata autonomie 1200 km, a durat 3 minute toata treaba, ii salut pe Elon Musk si pe EDIKK
-
Synergy77, vineri, 02.04.2021 20:00
https://www.pocket-lint.com/gadgets/news/130380-future-batteries-coming-soon-charge-in-seconds-last-months-and-power-over-the-air
-
Synergy77, vineri, 02.04.2021 20:12
@Seriff, saluta bolnavii de cancer pulmonar si familiile lor, in fiecare zi in care iti faci plinul la diesel. https://epha.org/why-clean-diesel-cars-still-emit-health-harmful-particle-pollution/
-
@synergy, sâmbătă, 03.04.2021 20:48
Copilasii mei va saluta din Dieselul de 3 litri TDI care ne duce la schi in Poiana Brasov. Cuplul enorm ofera o acceleratie fenomenala la deal. I-am saluta si pe copilasii cu cancer la plamanasi, dar nu facem asta pentru ca nu exista asa ceva. Suntem prevazatori, ne uitam cu atentie in spate sa vedem daca e vreo particula. Nu e, asa ca ii dam talpa si mai tare. PS vad ca ai dat un link cu viitorul luminos al bateriilor. Asa este, sunt necesare cercetari intense pentru ca bateriile actuale sunt niste porcarii si trebuie facut ceva. Cand vor aparea bateriile ale performante ni le vom cumpara ca sa dam ca si acum talpa la deal spre Poiana Brasov. Suntem deschisi la alternative viabile.
Citeste si
-
INTERN | luni, 28 septembrieNoul Renault Megane electric facelift poate fi comandat în România. Start de la 34.000 de euroNoul Renault Megane E-Tech Electric facelift poate fi comandat la noi în țară. Momentan, clienții au la dispoziție un singur nivel de echipare, adică Techno, iar prețul pornește de la 34.000 de euro cu TVA inclus. Citeste tot -
INTERN | vineri, 25 septembrieNoul Geely E2, pur electric, a ajuns în România: de la 21.990 de euroNoul model electric de oraș, Geely E2, a debutat oficial în România. Este disponibil în trei niveluri de echipare, clienții pot alege din două motorizări și două variante de baterie, iar prețurile încep de la 21.990 de euro cu TVA inclus. Citeste tot -
INTERN | vineri, 25 septembrieRabla 2026 s-a încheiat. Fondurile au fost epuizate cu 3 luni înainte de termenAdministrația Fondului pentru Mediu a anunțat oficial epuizarea fondurilor alocate pentru programul Rabla 2026. Anul acesta au fost depuse peste 28.000 de cereri. Citeste tot -
INTERN | miercuri, 23 septembrieRenault inaugurează un laborator de dezvoltare a tehnologiilor AI la Universitatea Politehnica din BucureștiGrupul Renault a anunțat oficial înființarea unui laborator de dezvoltare a tehnologiilor bazate pe inteligența artificială în cadrul Universității Politehnice din București. Noul proiect le va oferi studenților oportunități de a contribui la dezvoltarea viitoarelor tehnologii din industria auto. Citeste tot -
INTERN | marţi, 22 septembriePrețuri XPeng L03 în România: start de la 37.000 euroNoul XPeng L03 a ajuns acum și în România. Pe piața noastră, noul SUV coupe electric are un preț de pornire de 36.990 euro și este disponibilă și într-o versiune cu autonomie extinsă. Citeste tot
Edikk isi pregateste cortul.