Primele imagini cu Fiat Tipo facelift: compacta primește modificări de design, motoare noi și versiune Cross

Publicat marţi, 27.10.2020 15:02 de Daniel Popescu

Fiat a publicat primele imagini cu Tipo facelift, care primește o serie de modificări de design, instrumentar de bord digital, motoare noi și tehnologii îmbunătățite. În plus, gama include acum și o versiune Cross.

Fiat continuă să introducă îmbunătățiri pentru gama de modele, iar după noutățile anunțate pentru Panda a venit momentul unui facelift pentru Tipo.

Modelul compact primește o gamă variată de îmbunătățiri, iar printre noutăți se numără și o estetică ușor îmbunătățită, în special la partea frontală.

Astfel, Tipo facelift este echipat cu faruri Full LED, în timp ce bara de protecție frontală a primit de asemenea o serie de îmbunătățiri. Grila este nouă și are un design mai impunător, în timp ce logo-ul a fost actualizat și este similar cu cel de pe versiunea electrică a lui 500.

La interior, constructorul italian a optat pentru un volan nou și îmbunătățiri la sistemul de climatizare. Marea noutate este că panoul de instrumente analog a fost înlocuit cu un panou de instrumente digital cu diagonală de 7 inch, la care se adaugă sistemul de infotainment de 10.25 inch care folosește sistemul Uconnect.

De asemenea, Tipo facelift poate fi comandat în două noi nuanțe de caroserie: Ocean Blue și Paprika Orange.

Din punct de vedere tehnic, clienții pot alege între un motor nou pe benzină GSE T3 de un litru cu trei cilindri care generează 100 de cai putere și un cuplu maxim de 190 Nm la 1.500 rpm. În plus, cutia de viteze a fost calibrată pentru condus în oraș.

Cei care preferă motoarele diesel au la dispoziție unitatea Multijet de 1.6 litri disponibilă în versiuni de 95 cai putere și 130 de cai putere. Ultima versiune este cu 10 cai putere mai performantă decât precedenta.

Nu lipsesc nici noutățile în privința tehnologiilor, întrucât Tipo facelift propune acum o gamă variată de sisteme de asistență și de siguranță, printre care se numără Traffic Sign Recognition, Intelligent Speed Assist, Lane Control, Attention Assist, Adaptive High Beam sau Blind Spot Assist.

De asemenea, Fiat Tip primește și o versiune Cross, care are o înălțime cu aproximativ 70 milimetri mai mare decat Tipo hatchback, soluție adoptată anterior și pentru 500X.

De asemenea, Tipo Cross include pneuri de dimensiuni mai mari pentru a oferi o estetică mai robustă. Poziția la volan este de asemenea mai înaltă. Estetic, Tipo Cross este mai "agresiv" și împrumută designul specific SUV-urilor.

Via Fiat

  • Nice, marţi, 27.10.2020 15:25

    Cool, mai ales ca n-am avut parte in ultimii ani de niciun teaser si nici de imagini "scapate" pe internet cu acest facelift. Sa vedem si preturile, dar cred ca Sandero 3 nu va fi deloc linistit.

  • alex, marţi, 27.10.2020 15:30

    Sa intelegem ca batranul 1.4 turbo e pensionat? L-au inlocuit cu litrul asta stors pana la 190Nm? Si cel de 1.4 aspirat a fost pensionat? Normele astea de emisii fac pensionari prematuri. In alta ordine de idei e frumusica versiunea Cross insa daca o sa coste cat nu face, degeaba s-au mai chinuit. Sunt o gramada de versiuni Cross/active etc.pe la mai toti producatorii pe care nu le-a vazut nimeni pe strada pentru ca au preturi cu 50% mai mult decat versiunile de baza. Doar Stepway e mai cinstit cu versiunea inaltata.

  • joe, marţi, 27.10.2020 16:52

    Acum un an,,spuneau ca nu vor mai scoate modelul Tipo.Oare sigla FIAT e de la camioane? De ce nu o fi scris si pe capota?Tot la turci made it?.Oricum,,se pare ca sunt masini ok,,,bune cat garantia,poate si mai mult,,deodata ce se vand si-n Elvetia,,,cot la cot cu Sandero..

  • alex, miercuri, 28.10.2020 11:56

    Din moment ce-s preferate de firmele de taxi, n-au cum sa nu fie bune. Tipo e preferat inaintea modelelor C-elise/301 sau Toledo/Rapid dar evident dupa Dacia la mare distanta. Si nu inteleg nici eu cu ce argumente ar fi scos din productie un model care are toate sansele sa depaseasca un milion de exemplare vandute intr-o generatie (8 ani) considerand ca a trecut de jumatate de milion de exemplare in primii 3 ani.