Primele imagini cu mașinile electrice Izera dezvoltate de Polonia: un hatchback și un SUV cu autonomie de până la 400 de kilometri
Un producător din Polonia a prezentat primele imagini cu cele două modele electrice Izera pe care vrea să le lanseze în 2023: un hatchback și un SUV. Autonomia maximă va fi de 400 de kilometri.
Statul polonez a anunțat de mai mult timp că intenționează să dezvolte mai multe modele electrice pe care să le lanseze pe piață în 2023 sub numele Izera.
Proiectul este coordonat de compania poloneză ElectroMobility Poland (EMP), care este deținută de producătorii polonezi de energie PGE, Tauron, Enea și Energa.
EMP a găzduit recent un eveniment pentru presă în localitatea Sokołów din apropiere de Varșovia, ocazie cu care a prezentat un studiu de design pentru cele două modele.
Pentru moment, EMP s-a limitat să afirme că cele două modele pregătite sunt un hatchback și un SUV și să ofere o serie de detalii despre baterii. Astfel, modelele vor avea baterii cu capacități cuprinse între 40 kWh și 60 kWh, astfel că autonomia maximă va fi de 400 de kilometri.
De asemenea, bateria va putea fi încărcată la stații de încărcare rapidă, astfel că acumulatorul va ajunge la 80% din capacitate în 30 de minute.
Planul declarat anterior de a utiliza în mare parte componente de origina poloneză nu a fost însă atins. EMP menționează că designul a fost conceput de polonezul Tomasz Jelec, însă designul final aparține de fapt companiei italiene Torino Design.
De asemenea, EMP a anunțat că integrarea componentelor va fi realizată de partenerii germani de la EDAG.
Pentru ca lansarea să aibă loc în 2023, EMP nu are timpul necesar pentru a dezvolta propria platformă pentru mașini electrice. Prin urmare, compania analizează în prezent mai multe opțiuni pentru a putea folosi o platformă de la un partener. Presa poloneză susține că printre opțiuni se numără platforma partenerilor de la EDAG sau platforma MEB a Grupului Volkswagen.
Producția efectivă a celor două modele este programată să aibă loc la o uzină cu 3.500 de muncitori din regiunea poloneză Silezia.
Via Electrive, Caradisiac
Polonezii - un popor care NU DOARME....stiu ce vor ....de multi ani... BRAVOS!!!!