Primele imagini oficiale cu interiorul noului Bentley Flying Spur: lansarea va avea loc în 2019

Publicat joi, 16.05.2019 16:19 de Paul Cosma

Bentley a publicat primele imagini oficiale cu interiorul noului Flying Spur. Viitorul model britanic va fi dezvăluit în acest an și este așteptat alături de un sistem de propulsie plug-in hybrid alcătuit dintr-un motor V6 de 2.9 litri și un motor electric.

Bentley pregătește o nouă generație a modelului Flying Spur. În prezent, britanicii desfășoară o serie de teste în condiții de iarnă, iar fotografii spion au reușit să obțină câteva cadre cu viitorul Flying Spur.

Noul Flying Spur ar urma să preia mare parte dintre elementele de design pe care deja le-am văzut pe Continental GT, în timp ce interiorul va veni cu o serie de tehnologii moderne.

După primele teasere, acum au apărut și primele imagini oficiale cu interiorul viitorului model. Britanicii se laudă cu o premieră pentru industria auto, respectiv apariția “tapițeriei din piele tridimensională”, care a fost creată de specialiștii Bentley de la centrul din Crewe.

Viitorul Flying Spur este așteptat să beneficieze de o versiune cu sistem de propulsie plug-in hybrid, sistem disponibil pe SUV-ul Bentayga și Porsche Panamera E-Hybrid: un motor electric secondat de un V6 benzină de 2.9 litri.

Alături de această versiune PHEV, Bentley va oferi și două variante cu motoare convenționale, clienții urmând să poată alege fie un V8 de 4.0 litri, fie un W12 de 6.0 litri.

Via Bentley