Primele imagini teaser cu Skoda Kodiaq RS: SUV-ul de performanță debutează în cadrul Salonului Auto de la Paris doar cu o versiune diesel
Skoda a publicat primele imagini teaser cu viitorul Kodiaq RS, SUV-ul de performanță pe care îl vom vedea în cadrul Salonului Auto de la Paris. În acest moment, cehii testează noul Kodiaq RS pe circuitul german de la Nurburgring.
Zvonurile care anunțau un SUV de performanță produs de Skoda au apărut în urmă cu an, iar acum, oficialii constructorului din Mlada Boleslav au publicat primele imagini teaser cu viitorul Kodiaq RS. Pentru moment, noul model este testat pe circuitul german de la Nurburgring, iar prezentarea oficială va avea loc în luna octombrie în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Dacă Skoda Octavia RS poate fi comandată atât cu un propulsor pe benzină, cât și cu un motor diesel, viitorul Kodiaq RS va fi oferit doar împreună cu un agregat diesel. Conform primelor informații, sub capota lui Kodiaq RS vom vedea un 2.0 TDI biturbo care în prezent poate fi întâlnit și în gama lui Volkswagen Passat. În cazul sedanului din Wolfsburg, unitatea produce 240 de cai putere la 4.000 rpm și 500 Nm începând cu 1.750 rpm.
În plus, viitorul Skoda Kodiaq RS va fi disponibil cu o transmisie automată și cu un sistem de tracțiune integrală.
Conform zvonurilor, Skoda plănuiește noi modele RS. Alături de Kodiaq RS, în scurt timp vom vedea un Superb RS, iar din 2020 și un Fabia RS cu sistem hibrid de propulsie.
acea fabia suna interesant