Primele imagini teaser cu viitorul Hyundai Elantra N
Constructorul asiatic a publicat prima imagine teaser cu viitorul model de performanță Elantra N. Cel mai probabil, acesta va fi echipat cu motorul de 280 CP disponibil și pe Kona N.
Gama de modele de performanță de la Hyundai va fi extinsă în viitorul nu foarte îndepărtat. Cel mai nou membru al familiei va fi Elantra N, primele imagini teaser cu acesta fiind publicate în urmă cu puțin timp de producătorul asiatic.
Din acestea reiese că viitorul Elantra N va fi echipat cu o serie de elemente specifice diviziei de performanță de la Hyundai. Ne referim aici la jante supradimensionate, spoilere noi, grilă față restilizată, prize de aer mai mari, aripă spate nouă, elemente de caroserie cu detalii roșii și terminații noi pentru sistemul de evacuare.
Oficialii constructorului nu au dezvăluit motorizarea noului model. Cel mai probabil, acesta va fi echipat cu același propulsor de 2.0 litri, cu 280 CP, care se regăsește și sub capota SUV-ului de performanță Kona N.
Hyundai va publica mai multe detalii în săptămânile următoare.
via Hyundai