Primele schiţe oficiale ale viitorului Audi A3

Publicat luni, 11.04.2011 16:15 de Bogdan Mirică

Audi a publicat trei schiţe oficiale ale noii generaţii A3, aşteptată pe piaţă în 2012. Constructorul german pregăteşte şi un derivat sedan pentru modelul compact premium.

După ce a anticipat viitoarea generaţie a modelului A3, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Audi prezintă astăzi primele schiţe oficiale ale noului model compact premium. Imaginile oferite trădează un design agresiv, cu nervuri pronunţate în cazul ambelor variante de caroserie, anticipate de Audi.

Noutatea absolută o va reprezenta introducerea unui derivat în trei volume, o noutate absolută în gama lui A3. Sedanul compact premium a fost gândit pentru pieţele din Statele Unite şi China, unde există cerere pentru o astfel de caroserie. Modelul va ajunge însă şi în Europa, cel mai probabil la jumătatea lui 2012, unde ar putea canibaliza însă vânzările variantelor deja consacrate. Speranţa Audi este însă aceea de a atrage clienţi noi.

Noul Audi A3 sedan va fi diferit de opţiunile hatchback şi Sportback, ampatamentul său urmând să fie mai mare cu 3 cm şi să măsoare 263 de cm. Sedanul va creşte şi în lungime şi în lăţime, ajungând să se apropie de dimensiunile primei generaţii Audi A4.

Sub capotă se vor afla motorizări noi şi chiar trenuri de propulsie electrice sau hibride. Debutul oficial al noii generaţii A3 se va face în primăvara anului viitor la Salonul de la Geneva, unde publicul va putea admira doar varianta cu trei uşi. Abia mai târziu vor sosi şi celelalte derivate, printre care şi o variantă cabrio.

via | autoblog