Primul exemplar din noua serie Ford Mustang Bullitt a fost scos la licitație: cea mai mare ofertă a trecut cu puțin peste 245.000 de euro

Publicat luni, 22.01.2018 10:34 de Cornel Șocariciu

Primul exemplar din noua serie Ford Mustang Bullitt a fost vândut la licitație pentru 300.000 de dolari, echivalentul a peste 245.000 de euro. Suma colectată va ajunge în conturile unei organizații non-profit.

Ford Mustang facelift a primit o versiune specială în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Numele său este Mustang Bullitt și a fost inspirată de cele două exemplare dezvoltate în 1968.

Primul exemplar din noua serie Ford Mustang Bullitt a fost scos la licitație, iar casa Barrett-Jackson s-a ocupat de acest eveniment. Conform oficialilor, cea mai mare ofertă primită a fost de 300.000 de dolari (peste 245.000 de euro). Toți banii vor merge către organizația non-profit Boys Republic din California.

Noua ediție specială Ford Mustang Bullitt are la bază versiunea Mustang GT. La exterior, modelul constructorului american oferă o grilă revizuită, jante cu design special și o caroserie care poate fi vopsită în Shadow Black sau Dark Highland Green.

Sub capota lui Mustang Bullitt se află motorul V8 de 5.0 litri care acum produce 475 de cai putere și 570 Nm. Resursele sunt cuplate la o cutie manuală cu șase trepte, iar viteza maximă trece se oprește la 262 km/h.

Noul Ford Mustang Bullitt va fi produs în ediție limitată și va fi comercializat începând din vara acestui an.

Via | Motor1