Primul teaser cu Audi A1 ABT

Publicat sâmbătă, 10.07.2010 10:29 de Cornel Șocariciu

Tunerul german ABT a prezentat primul teaser al viitoarei versiuni proprii Audi A1. Modelul "în carne şi oase" va fi prezentat publicului la sfârşitul acestei luni.

Casa de tuning germană ABT Sportsline va prezenta publicului pe 28 iulie o versiune modificată a lui Audi A1. Noul venit va primi din partea firmei de tuning un pachet de performanţă bogat în modificări. Oficialii tunerului au declarat că Audi A1 va dispune de suspensii noi, de jante din aluminiu şi de multe alte accesorii sport.

Pentru ca pachetul pe care tunerul german îl va prezenta la sfârşitul lunii să împace pe toată lumea, oficialii companiei vor publica pe pagina de Facebook trei versiuni diferite ale lui A1, iar cei interesaţi vor putea să îşi voteze preferatul. Prima dintre acestea se numeşte Aloha şi va dispune de un design "cool", a doua versiune poartă denumirea de Klecks şi va fi o ediţie "funny", iar ultima versiune a fost botezată High Voltage.

Via | ABT Sportsline