Primul teaser cu SUV-ul electric Ford pregătit pentru 2020: va avea design inspirat din Mustang și autonomie de 482 de kilometri

Publicat vineri, 07.09.2018 11:18 de Daniel Popescu

Ford a publicat un teaser cu SUV-ul electric pe care îl va lansa în 2020, despre care afirmă că va fi inspirat din designul lui Mustang și va avea o autonomie de 482 de kilometri.

Ford și-a stabilit o strategie agresivă pentru dezvoltarea a 16 modele electrice până în anul 2022, ca parte a unei game de 40 de modele electrificate.

Potrivit unor anunțuri anterioare, primul model electric al americanilor va fi lansat abia în 2020 și va lua forma unui SUV, iar Ford a publicat acum primul teaser oficial al acestuia.

Imaginea arată conturul caroseriei din partea spate și semnătura blocurilor optice, iar oficialii companiei au adăugat că designul va fi inspirat din cel al lui Mustang.

În plus, Ford a confirmat încă o dată că SUV-ul electric va avea o autonomie de 482 de kilometri, fără însă să menționeze dacă aceasta a fost măsurată conform noului standard WLTP, mai realist decât vechiul NEDC.

SUV-ul electric este dezvoltat de noua divizie Ford Team Edison, creată special pentru mașinile electrice și hibride pregătite de constructorul american.

"Clienții mașinilor electrice cumpără mașini ale viitorului, iar echipa noastră este concentrată 100% nu doar pe dezvoltarea mașinilor pe care aceștia le vor iubi, ci și pe construcția unui întreg ecosistem electric ce va putea funcționa ireproșabil", a precizat Darren Palmer, directorul Departamentului de Dezvoltare Produs în cadrul Ford Team Edison.

Via Ford

  • ACE - Craiova, vineri, 07.09.2018 11:53

    BRAVOS FORD.....Directia este buna. Masina ar trebui sa fie un raspuns pe masura provocarilor rivalilor, in contextul scaderii cererii DRASTICE pentru masinile cu motoare ce utilizeaza motorina..... Doar in SUA sunt peste 200.000 de masini diesel abandonate in cimitire, masini care nu se vor mai vinde niciodata...AUDI, VW si nu numai.... Felicit si angajatii FORD care au solicitat marirea numarului de prize electrice de la fabricile constructorului din SUA. O "mica" informatie apropos de cuvantul "directie".... In China, la ora actuala sunt cca. 140 de firme care comercializeaza aprox. 450 de modele electrificate !!!!!

  • gabi_o, vineri, 07.09.2018 11:55

    Cel putin Ford a ales sa nu uneasca stopurile precum cei de la Audi/Mercedes.

  • Green_Alex, vineri, 07.09.2018 13:20

    Ce lipsa de inspiratie: Team Edison. Mai e o firma mica de face camioane electrice si se numeste "Nikola One". Chiar asa greu o fi pentru departamentul de marketing de la Ford sa gaseasca un nume nou?

  • pipo, vineri, 07.09.2018 14:38

    @gabi_o : pai chiar Ford a dat tonul la stopurile unite cu Edge. Apoi continuat de Kia , Porsche ..Se pare ca e un trend. Dar ai dreptate , deja asemanarile sunt penibile in unele cazuri.