Primul teaser cu viitorul Mercedes-Benz GLE Coupe: SUV-ul constructorului german va fi prezentat în 28 august

Publicat marţi, 27.08.2019 10:29 de Cornel Șocariciu

Mercedes-Benz a publicat un teaser care anunță lansarea noului GLE Coupe. Modelul producătorului din Stuttgart va avea un design îmbunătățit, un interior mult mai modern și sisteme noi de asistare.

Mercedes-Benz a publicat primul teaser care anunță lansarea noii generațiie GLE Coupe. Conform informațiilor oferite prin intermediul acestui scurt clip, viitorul SUV dezvoltat de constructorul din Stuttgart va fi prezentat în 28 august, urmând ca publicul să-l poată admira în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din luna septembrie.

Teaserul pregătit de nemți scoate în evidență și noile stopuri pregătite de designerii companiei. Din punct de vedere estetic, noul GLE Coupe va miza, în mare parte, pe liniile versiunii "normale" GLE, însă va avea un plafon plonjat și o zonă posterioară ușor modificată, elemente de design specifice acestui segment.

Tot de la GLE vor fi preluate atât interiorul, cât și gama de motorizări. În prezent, Mercedes-Benz GLE oferă atât unități diesel, cât și motoare pe benzină echipate cu sistemul mild-hybrid EQ Boost.

Suspensia E-Active Body Control, dar și sistemele de conducere semi-autonomă vor putea fi identificate pe lista de opționale pregătită pentru viitorul GLE Coupe.