Probleme noi pentru Grupul Volkswagen? Audi, acuzată că a utilizat 3 aplicaţii software ilegale pe motoarele diesel de 3.0 litri
Autorităţile americane au descoperit că motoarele diesel de 3.0 litri produse de Audi conţin 3 aplicaţii software ilegale pentru a opri sistemele de control a emisiilor după 22 de minute, potrivit presei germane.
Grupul Volkswagen este pe punctul a intra într-un nou scandal legat de testele pentru emisii ale motoarelor sale diesel, însă de data aceasta nu este vorba despre implementarea unui software care să detecteze efectuarea unor teste de emisii.
În schimb, brandul premium Audi este acuzat că a folosit 3 aplicaţii software care opresc sistemele de control a emisiilor după 22 de minute de la pornirea motorului, în contextul în care testele de emisii durează de obicei 20 de minute.
Informaţiile au fost dezvăluite de publicaţia germană Bild, care susţine că acuzaţiile au fost formulate de autorităţile americane şi că managerii Audi vor fi nevoiţi să-şi spună punctul de vedere în faţa agentiiei de mediu în 10 august. Totuşi, până în prezent, oficialii Grupului Volkswagen şi cei ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) nu au comentat aceste informaţii.
Vă reamintim că Volkswagen a acceptat să plătească aproximativ 15 miliarde de dolari în Statele Unite pentru a răscumpăra maşinile cu motoare diesel de 2.0 litri afectate de scandalul Dieselgate, însă nu a ajuns încă la un acord pentru cele 85.000 de maşini care folosesc motoare diesel de 3.0 litri.
Via Reuters
Marcă ,,premium,, ...