Programul Rabla se reia în 18 iulie: 2.000 de tichete suplimentare pentru persoane fizice

Publicat vineri, 15.07.2016 10:45 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Programul Rabla pentru persoane fizice va primi 2.000 de tichete suplimentare care vor putea fi utilizate începând din 18 iulie, după ce stocul iniţial de 13.000 de tichete a fost epuizat în mai puţin de o lună.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Mediului a anunţat că cele 13.000 de tichete alocate programului Rabla 2016 pentru persoane fizice au fost epuizate în mai puţin de o lună de la lansare, ca urmare a interesului foarte ridicat manifestat de populaţie.

Încă de atunci, autorităţile au anunţat că intenţionează să suplimenteze numărul de tichete, fără să ofere detalii concrete în această privinţă. La numai câteva zile distanţă, Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat oficial că, începând din 18 iulie, suma alocată persoanelor fizice va fi suplimentată.

Potrivit lui Istvan Jakab, preşedintele AFM, 2.000 de tichete alocate iniţial pentru persoanele juridice vor putea fi utilizate de persoanele fizice, astfel că numărul total al tichetelor va ajunge la 15.000. "Am avut multe solicitări din piaţă. De aceea, luni, după ce redeschidem aplicaţia, dăm drumul la rezervă. Intenţionăm să ajungem la peste 15.000 de tichete electronice pentru persoane fizice", a explicat el.

Astfel, fondul total pentru programul Rabla va rămâne neschimbat, singura diferenţă fiind o relocare a tichetelor de la persoanele juridice la persoanele fizice. Dintre cele 13.000 de tichete rezervate deja de persoanele fizice, 9.000 îndeplineau deja toate cerinţele pentru înscrierea la producători.

Via AFM, Flote Auto

  • Florian.Anghelescu, vineri, 15.07.2016 12:16

    Chiar acum o ora sa accesez stirea, configurasem Passat B8 BI-TDI iar in programul rabla ( VW dubleaza contravaloarea ) cu toate optiunile si oferta masina e mai ieftina cu 7-8 mii . Adica pretul e undeva la 50.000 . O alegere mai mult decat iscusita.

  • Scorpionul.negru, vineri, 15.07.2016 13:10

    Bietul Espero ce a ajuns.....o masina de nota 10++ la vremea ei.

  • Florian.Anghelescu, vineri, 15.07.2016 14:53

    scorpionul.negru Era ce era, dar nu cred ca se compara cu Passat mk.1 ca confort si finisare de lux. Practic VW a definit luxul , iar acum ofera : Audi, Porsche, Bentley divizii exclusiviste .

  • Florian.Anghelescu, vineri, 15.07.2016 15:02

    Pardon B3 fara facelift Diferenta e vizibila sin poze http://www.darewnoo.pl/images/stories/press/espero2.jpg http://www.bestcarinf.com/manufacturers/volkswagen/volkswagen-passat/volkswagen-passat-g60/volkswagen-passat-g60-6.jpg

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 16.07.2016 00:36

    @Florian.Anghelescu Da si nu. Tata in 1995 si-a luat primul Espero simplu. La accidentat in 1996 grav si in 1997 si-a luat altul mai bine dotat. Avea cutie automata, ABS, AC, geamuri electrice fata spate, parca si oglinzile electrice si inca niste chestii destul de rare pe masinile mai ieftine din perioada aceea. Tin minte ca era mov si avea niste jante maricele si interesante pt. ea. Nu erau cele standard....Prietenul lui avea acel Passat de care spui tu si nu imi placea interiorul la el deloc. Poate Audi 80 B4 sa fi fost mai bun....dar acel Passat cu siguranta era ceva mai teapan ca Espero dar o masina mai urata si mai prost dotata ca el a fost. Dar na...era VW....Audi 80 B4 intradevar era ceva mai bun.

  • Florian.Anghelescu, sâmbătă, 16.07.2016 12:02

    Audi 80 B4 nu era concurent . Audi era de lux, Passat premium iar Espero de volum. Probabil comparabil cel mult cu confortul unui Logan 1 . ABS are si Dacia . Passat venea cu finisaje de super lux la acea vreme si niste motorizari mai potente . 2.8 vr6 174CP doar pe combi.

  • Tony_LPP, sâmbătă, 16.07.2016 13:40

    @Scorpionul.negru . Cu consideratie, te-as sfatui sa eviti polemicile cu haterii. De cand posteaza pe site, tot incearca sa scormoneasca in gunoaiele marca Volkswagen Group ''amintind'' tuturor cat de ''quality'' este Volkswagen. PS : Ca tot veni vorba de Dacia Logan, am sa-i amintesc amicului ca in februarie 2016 multiple publicatii auto au scos la iveala o noua manipulare By VAG. Platforma MQB este o mare teapa, iar 80% din totalul masinilor lor dotate cu aceasta platforma folosesc punte spate low-cost cu brat tras si punte rigida intre cele doua axe , exact ca la Dacia Logan, ca tot s-a dat ca exemplu la o stire unde nu trebuia sa apara. Spre marea ta dezamagire, Espero folosea McPherson cu roti intependente care permitea un control mai precis al miscarilor rotii , absoarbe socurile, vibratiile si creste confortul .Acest tip de suspensie este folosit si in prezent chiar si pe masini premium. De exemplu si BMW Seria 7 ( modelul anterior nu stiu cel de acum ) , doar ca la el este amplasata pe roti prin 2 subansambluri de aluminiu si de asemenea legaturi de aluminiu. In axa frontala suspensia e McPherson, in spate axa e un paralelogram. Dar optional putea avea suspensie pneumatica.

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 16.07.2016 14:30

    @Florian.Anghelescu Exagerezi la faza cu Logan. Si acum e o masina mult superioara Logan-ului dar din pacare nu se mai gasesc in stare buna. Logan nici AC si geamuri electrice inca nu are standard. Audi lux ? Glumesti nu ? Audi era premium iar Passat si Espero non premium pe acelasi palier numai ca parca era mai scump putin Passat. Nu se poate vb nici in ziua de azi de premium la VW. Am spus ca Passat mi s-a parut o masina mai teapana si mai inchegata ca Espero dar in nici un caz la mare diferenta de el. Iar design-ul era slab de tot la Passat la fel si dotarile !

  • Coco, luni, 18.07.2016 12:46

    Articolul este despre programul rabla. La ora actuală Espero cât și celelalte modele Daewoo sunt mașini care datorită trecerii timpului sunt numai bune pentru obținerea tichetul care este mult mai valoros decât valoarea mașinii predate. Important este ca programul să continue și pentru viitor, să fie extins sau îmbunătățit semnificativ pentru a putea fi înlocuite cât mai multe rable, indiferent de marcă, cu auto noi

  • Tony_LPP, miercuri, 20.07.2016 20:28

    @Coco Care celelate modele Daewoo ? Daewoo Statesman, Magnus, Nubira 2 , Tacuma , Gentra sunt modele care costa chiar si peste 4 mii SH . Tichetul rabla valoreaza doar 1.400 euro.

  • Coco, joi, 21.07.2016 15:09

    Este vorba de Tico, Matiz, unele dintre Cielo și Lanos., modele mai multe pe piața românească decât cele menționate de colegul de dialog. La 4000 numai un iubitor al unui anumit model sau necunoscători ai valorilor de piață auto și al posibilității de înstrăinare după un timp raportat la perioadele de vechime si uzură pot oferi. Dar e bine că există și astfel de opțiuni...în fond orice auto își are cumpărător.