Proiect de lege pentru asigurările RCA: daunele ar putea fi plătite direct păgubitului, care va repara mașina la orice service

Publicat vineri, 22.05.2020 14:02 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Daunele acordate de companiile de asigurări pentru polițele RCA ar putea fi plătite direct persoanei păgubite, care va putea apoi să își repare mașina la orice service, potrivit unui proiect de lege.

Parlamentul României ar putea vota în 26 mai o nouă lege pentru asigurările RCA, inițiată recent pentru a respecta noile norme propuse de Uniunea Europeană cu privire la modul de calcul al primelor de asigurare.

Legea a fost deja adoptată tacit de Senat, iar la Camera Deputaților a fost depus recent un amendament care aduce o noutate majore în privința modului în care sunt plătite daunele.

Amendamentul presupune redefinirea conceptului de despăgubire și eliminarea conceptului de reparație din legea RCA. Astfel, compania de asigurări va plăti daunele direct către persoana păgubită, care va putea ulterior să-și repara mașina la orice service dorește.

În prezent, companiile de asigurări plătesc daunele către service-uri, iar această practică a generat numeroase scandaluri în ultima perioadă, în contextul în care companiile de asigurări au acuzat service-urile că solicită prețuri foarte mari pentru reparațiile efectuate pe baza polițelor RCA.

De altfel, propunerea de modificare a modului în care sunt acordate daunele a venit chiar din partea companiilor de asigurări.

Asociațiile de consumatori se opun acestei schimbări sub pretextul că despăgubirile acordate de companiile de asigurări vor fi mai mici decât cele acordate în prezent service-urilor și că unele persoane ar putea încasa daunele fără să-și mai repare mașinile.

Dacă amendamentul va fi acceptat de comisiile de specialitate, acesta va fi inclus în legea completă care va fi votată în Camera Deputaților cel mai probabil în 26 mai.

Via Economica

  • Green_Alex, vineri, 22.05.2020 14:28

    Ideea in ansamblu nu pare rea, pentru ca obiectivul final este ca pagubitul sa-si repare masina cat mai usor, si sa sufere cat mai putin. Problemele incep insa de la cine defineste cati bani ar trebui sa primeasca asiguratul pentru reparatia in cauza. Ca aici fiecare unitate service va veni cu o alta cotatie pentru aceeasi reparatie in functie de foarte multi parametri.

  • noname00, vineri, 22.05.2020 16:33

    Faptul ca-ti poti repara masina la orice service doresti este o idee buna, dar ma astept ca sumele patite sa fie la nivelul celor mai ieftine service-uri din tara si la pretul celor mai ieftine piese compatibile. Mai este o problema - ce faci daca sub dauna vizibila sunt rupte/indoite alte chestii? In mod normal sercice-ul facea o cerere catre compania de asigurari pentru reparatii suplimentare. Exact cum au zis si cei de la asociatiile de consumatori, mai sunt si cei care vor lua banii si gata, nu vor mai repara masina (ma astept la asta in special la zgarieturi si lovituri mici)

  • PMC, vineri, 22.05.2020 19:29

    Miroase a spagi colosale primite din nou de ceva politicieni pentru a face rau celor care i-au votat. Caci... ce altceva fac politicienii in tara asta? :) Pe scurt, treaba suna cam asa (sper sa ma insel): 1. Ai o dauna. 2. Asiguratorul o sa-ti faca constatarea cum doreste, cel mai probabil n-o sa-i verifice nimeni LA MODUL REAL (teoretic, lucrurile functioneaza perfect in Romania si institutiile isi fac treaba, asa cum am putut vedea cu ocazia ultimei pandemii si sutele de mii de amenzi, n'asha? ;) ) 3. Constatarea o sa se faca cu schimbarea/repararea reperelor pe care le va considera un angajat al asiguratorului. 4. Ora de manopera va fi probabil stabilita la minimum posibil. 5. Tu, ca persoana pagubita si fara nicio vina, o sa trebuiasca sa te certi/judeci cu service-ul cand duduia de la facturare o sa-ti spuna plina de amaraciune si cu ochii umezi de emotie "-Mai aveti de platit in plus x, y, z... Ne pare rau... Atat s-a putut..." Si uite-asa, o sa scoti din buzunar ca sa-ti repari masina (dupa ce ai ramas temporar fara masina, esti pus pe drumuri pe care nu ti le deconteaza nimeni, eventual ai fost si ranit in accident, sau poate ai dat clotzu' si repara familia troaca). Asa se intampla intr-o tara in care statul se inhaiteaza cu operatori privati straini si autohtoni, cu infractori, cu oricine dar numai si numai impotriva propriilor cetateni. Si repet, pentru raul acestora. Mi se pare ca exista o "autoritate" de reglementare a asiguratorilor. Oare ce fac bipezii de la acea institutie? Cum de s-a ajuns sa aiba companiile de asigurari asemenea initiative? Ce s-a schimbat asa de drastic incat FIX ACUM i-a apucat ca vor sa schimbe regulile jocului? De ce s-a ajuns aici? Isi pune cineva aceste intrebari? Pana cand politicienii vor lupta doar impotriva binelui celor pe care ii reprezinta? De ce la orice problema apare, singurul raspuns al "liderilor" e sa o arunce in capul platitorului de taxe?! Ceea ce cer acum asiguratorii practic e ceva de genul - Gata! Ne-am certat destul cu service-urile! Noi ne spalam pe maini. Stabilim noi cat costa polita, stabilim tot noi si cat platim ca daune. Le dam prostilor cat avem chef, dupa care sunt liberi sa se descurce ei cu service-urile. Noua ni se rupe! Va urma o ploaie de procese ce vor aglomera si mai mult instantele care deja sunt aglomerate pana la refuz. Certuri, nervi, disperare, frustrare, iritare si sila in plus - asta o sa insemne sa fii posesor auto in romania. De parca n-am sti ca orice iesire pe sosea in Romania inseamna nervi, disperare si exasperare...

  • Edikkk, sâmbătă, 23.05.2020 11:45

    O prostie colosală !!! Vor fi oameni care vor fi nevoiţi să demonstreze cât costă reparaţia.... aşa se certau asigurătorii cu service urile.... care cât de cât service-urile mai ţineau piept, făceau faţă... dar mulţi asiguraţi o să fie prostiţi şi mari probleme o să existe O să ne dăm în judecată pe bandă rulantă !!! Cel mai bine ar fi LA ALEGEREA ASIGURATULUI !! El şi doar el, asiguratul, păgubitul să aleagă dacă doreşte calea standard sau dacă doreşte banii DAR DACĂ DOREŞTE BANII şi repară maşina în garaj INCLUSIV SISTEME DE FRÂNARE ŞI SISTEM DE DIRECŢIE cine mai garantează că nu avem BOMBE pe şosele ????!!! Deja o parte sunt bombe de risc. Deci o lege foarte proastă, părerea mea.

  • LR, duminică, 24.05.2020 18:41

    Atâta timp cât nu există stat de drept, putem noi să facem și să modificăm legi la nesfârșit. Instituțiile statului vor fi același organizații ocupate de paraziți plătiți din buzunarele contribuabililor. Iar șefii și subalternii lor vor fi aceiași cumpănași, borfași, analfabeți, idioți, indolenți, impostori, șpăgari, viermi, securiști, oportuniști, plagiatori, odrasle de lichele și alte cele...

  • Green_Alex, duminică, 24.05.2020 20:04

    Edic in principiu exista un organism al statului care se asigura ca masinile de pe drumurile tarii respecta un standard minim, se numeste RAR. Este de datoria RAR-ului ca o data la 1-3 ani si/sau dupa un accident mai important sa verifice starea masinilor. Ca RAR-ul ca restul organelor statului este in metastaza, se poate vedea din cazanele care circula liber pe strada. Dar nu trebuie sa facem o lege noua pentru a compensa respectarea pe jumatate a uneia vechi. Legi exista in mare masura, trebuie umblat la respectarea lor si imbunatatit doar unde sunt probleme.