Proiect de lege: permisul de conducere, suspendat dacă amenzile nu sunt achitate în 30 de zile

Publicat joi, 14.09.2017 10:35 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Un șofer va avea permisul suspendat în cazul în care nu achită amenzile auto în termen de 30 de zile, potrivit unui proiect de lege pentru Codul Rutier.

Numeroase amenzi de circulație rămân neplătite și se prescriu după termenul legal de 5 ani, ca urmare a faptului că în prezent nu există sancțiuni împotriva șoferilor care au încălcat legislația.

Tocmai de aceea, în Parlament a fost depusă o propunere legislativă care, în cazul în care va fi adoptată, va determina practic șoferii să achite la timp amenzile pe care le primesc.

Asta întrucât Codul Rutier ar urma să fie completat cu un nou alineat conform căruia permisul de conducere va fi suspendat în cazul în care șoferul nu plătește amenda în cel mult 30 de zile de la data contravenției. "Se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulația pe drumurile publice", se arată în articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementează răspunderea contravențională.

Suspendarea permisului încetează după ce șoferul depune dovada de achitare a amenzii.

Inițiatorii legii afirmă că propun această schimbare ca urmare a faptului că bugetul administrațiilor locale este văduvit de sume importante de bani. În plus, cei care își plătesc amenzile sunt discriminați, întrucât în prezent nu au niciun avantaj comparativ cu cei care nu-și plătesc amenzile.

Via Hotnews

  • ghyhkjgh, joi, 14.09.2017 11:51

    desi am votat PSD pt programul vietii... totusi sunt unii pe acolo, aproape la fel de prosti ca aia din opozitie

  • JEAN, joi, 14.09.2017 15:52

    foaaarte tare ... in sfarsit se gandeste si cu capul in NOUL COD RUTIER !!! o platesti in 48 ore , platesti doar jumatate ...nu o platesti in 30 zile ti se ia permisul !!! foarte corect !!!!!

  • LR, joi, 14.09.2017 19:28

    De ce nu se recuperează mai întâi averile nejustificate? Trai și viață-n pușcărie iară jaful se prescrie!

  • gurgui, joi, 14.09.2017 19:35

    discriminarea o face statul...vreti venituri din amenzi?!?!...

  • IoN Suceava, joi, 14.09.2017 19:55

    asta e asa ne trebuie

  • paul, joi, 14.09.2017 21:07

    au avantaj cei care platesc amenzile. pot vinde apartament/masina. iti trebuie fiscalu ca sa vinzi proprietati. daca ai amenzi/datorii la fisc, nu poti vinde. mai este totusi o problema cu suspendarea permisului. presupunem ca ies pinguinii in albastru si iti dau amenda aiurea (ca sa-si faca norma bineinteles). daca faci contestatie in instantza (si procesul poate dura luni sau chiar ani), cum ramane cu suspenarea permisului. normal ca nu platesti amenda. daca o platesti se poate spune ca iti accepti "greseala". faca bine daca baga legea asta sa stabileasca clar ce se intampla cand contesti amenda

  • mircea badea, joi, 14.09.2017 21:26

    o aberatie pt un popor de securisti.

  • Kirotractor, vineri, 15.09.2017 09:29

    Insidios, Big Brother avansează - și aproape nimeni nu protestează. Colonia România devine așadar zona unor experimente și-n domeniul ăsta, fiindcă nicăieri în Europa nu se procedează așa. La fel și cu anularea înmatriculării în lipsa plății asigurării - lege gîndită și ea de niște retardați parcă, din moment ce-n toată lumea civilizată se poate circula (și asigura vehicolul propriu) doar una, două sau 3 luni pe an. Avea dreptate haiosul Mark Twain cînd zicea: Fiecare popor își merită conducătorii, dar de ce trebuie să-i suport și eu?? :-)

  • dan, vineri, 15.09.2017 09:59

    In Romania nu au existat politicieni si nici nu vor exista, toti sunt niste animale de joasa speta, care vor doar bani, nu au coloana vertebrala, hoti de prima clasa

  • vianu, vineri, 15.09.2017 11:07

    mi se pare doar mie sau poporului astuia i se potrivesc un altfel de metode coercitive? avem legi bune (de multe ori) si nici dracu nu le respecta pentru ca nerespectarea lor nu duce neaparat direct si imediat la urmari care sa fie simtite la buzunar si atunci...adica da-o in masa, in 30 de zile n-ai timp sa-ti platesti un kkt de amenda???? @kiro...parca in UK, daca esti prin fara asigurare ramai fara masina, in sensul in care iti este pusa la pastrare pana cand vii cu dovada platii, nu? @paul...pe perioada procesului poti tine permisul si sa circuli, indiferent daca ai platit sau nu amenda. Faza asta, in schimb, nu o cunosc cei din politie. Si da, amenda platita inseamna vinovatie pe jumatate recunoscuta (in unele cazuri e chiar ok....iti torni cenusa in cap in fata judecatorului). Dar daca esti chiar convins de nedreptate nu platesti si te duci glont si depui contestatie, moment in care procesul verbal ajunge pe STOP pana la solutionare.

  • ignis, vineri, 15.09.2017 15:31

    Perfect de acord cu vianu. Eu mi-am plătit toate amenzile în 48 de ore. Nu mi se pare acceptabil ca un borât să ia amenzi și nu să plătească doi ani nici una, pentru că el e borât. Bașca că borâtul și-a luat permis pe șpagă, fiind analfabet.