Proiect radical: şoferii agresivi în trafic ar putea fi pedepsiţi prin suspendarea permisului
Claxonarea excesivă, condusul pe trotuar, intimidarea celorlalţi participanţi la trafic sau conducerea unei maşini cu o viteză prea mică sunt doar câteva dintre acţiunile care ar putea duce la suspendarea permisului, potrivit unui proiect pentru modificarea Codului Rutier.
Codul Rutier ar putea fi modificat în mod radical în următoarea perioadă, după ce 40 de parlamentari au depus la Senat un proiect care introduce noţiunea de comportament agresiv la volan.
Proiectul include o serie de acţiuni catalogate drept agresive din partea participanţilor la trafic şi propune sancţionarea şoferilor cu amenzi cuprinse între 750-1000 lei (6-8 puncte de amendă, conform
În proiectul de lege, comportamentul agresiv este definit ca "efectuarea în mod voluntar a unor acţiuni sau manevre succesive [...] neconforme cu regulile de circulaţie sau de conducere preventivă, prin care şoferul stânjeneşte sau îi obligă pe ceilalţi participanţi la circulaţie să ia măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unui accident sau a nu periclita siguranţa circulaţiei".
Proiectul include şi exemple concrete de acţiuni în trafic care vor fi catalogate drept agresive. Printre cele care se vor sancţiona "doar" cu amenzi de până la 1.000 lei se numără:
▶ circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia;
▶ folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie;
▶ circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa;
▶ mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie.
O altă serie de acţiuni la volan se vor sancţiona şi cu amendă de până la 1.000 lei, dar şi cu suspendarea permisului pentru 60 de zile:
▶ circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia;
▶ realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului;
▶ oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului.
Pentru a intra în vigoare, schimbările trebuie aprobate de Camera Deputaţilor, însă prima cameră sesizată este Senatul. Legea va fi însă greu de aplicat, întrucât cele mai multe prevederi sunt subiective.
Via Economica
Nu e deloc greu de aplicat. Sa se aplice si la noi constituirea de probe prin inregistrarile camerelor video auto. Daca in alte parti se poate si sunt incurajati soferii sa si le procure, prin reduceri la asigurarea autovehiculelor, la noi de ce nu s-ar putea?