PSA anunţă o investiţie de 150 de milioane de euro în fabrica lui 208
Francezii de la PSA Peugeot-Citroen au anunţat o investiţie de 150 de milioane de euro în fabrica responsabilă de producţia lui C3, 208 şi DS3. În ciuda investiţiei, uzina va produce maşini pe o singură linie începând cu anul 2015.
PSA Peugeot-Citroen a anunţat un program de investiţii de 150 de milioane de euro pe parcursul următorilor trei ani pentru uzina din Poissy. Acesta are rolul de a întări eficienţa uzinei şi de a-i asigura viitorul pentru cel puţin zece ani, explică reprezentanţii mărcii. Măsura a fost luată împreună cu sindicaliştii PSA, care au acceptat închiderea unor fabrici şi disponibilizarea a peste 10.000 de salariaţi pentru a readuce concernul francez la profit. Investiţia face parte dintr-un plan mai mare al concernului, care prevede o investiţie de 1.5 miliarde de euro, menită să crească producţia de automobile din Franţa şi să salveze uzinele rămase ale PSA din ţara de baştină. Noua investiţie va permite producţia unui model compact la Poissy începând cu anul 2018, anunţă Jean-Francois Kondratiuk, oficial al sindicatelor care reprezintă angajaţii şi membru al consiliului de conducere al companiei care deţine, printre altele, mărcile Citroen şi Peugeot.
Reuters: "PSA va deschide un centru de dezvoltare în Maroc pentru a-şi reduce costurile"
Fabrica Peugeot-Citroen din Poissy va lucra cu o singură linie de fabricaţie începând de anul viitor. Măsura a fost luată pentru a reduce costurile şi implică mutarea producţiei lui C3 în fabrica din Slovacia. Uzina Poissy produce modelele Citroen C3, Peugeot 208 şi DS3, toate aparţinând segmentului B, al doilea cel mai popular din Europa. În ciuda faptului că uzina va avea o singură linie activă în 2015, reprezentanţii companiei franţuzeşti promit că fabrica va avea activitate continuată ”cel puţin până în 2025”. În 2013, cei de la PSA au închis cea mai veche fabrică a lor din Franţa, uzina din Aulnay.
Măsura de a reduce numărul de angajaţi, linii de fabricaţie şi fabrici din Franţa a fost negociată de PSA cu sindicaliştii care îi reprezintă salariaţii implicaţi în producţie. Aceştia au semnat un acord în 2013 pentru a permite reducerea costurilor şi eliminarea supracapacităţii de producţie pentru a readuce PSA Peugeot-Citroen la profit. Compania a anunţat renunţarea la peste 10.000 de salariaţi din Franţa, dar s-a angajat să facă tot posibilul pentru a reveni la profit până în 2016 şi pentru a evita închiderea altor fabrici din ţara de baştină.
Via AutomotiveNews (înreg.) | Sursă foto